Harta salariilor din România: Topul judeţelor cu cele mai mici şi cele mai mari salarii

20 apr 2017 Autor: Adelina Mihai

Un angajat din Bucureşti a încasat anul trecut, în medie, un salariu de aproape 2.900 de lei (635 euro) net pe lună, dublu faţă de un angajat din Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii în 2016.

Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş şi Sibiu sunt zonele în care angajaţii au obţinut anul trecut cele mai mari salarii nete, cu valori cuprinse între 2.138 de lei şi 2.857 de lei net pe lu­nă, arată datele centralizate de ZF pe ba­za datelor de la Institutul Naţional de Sta­tistică. Acestea sunt, de altfel, sin­gurele judeţe în care salariul mediu a de­păşit valoarea de 2.000 de lei net pe lună.

La polul opus se află judeţele Har­ghi­ta, Teleorman, Suceava, Neamţ şi Vran­cea, unde salariile medii ale anga­jaţilor variază între 1.483 de lei şi 1.544 de lei net pe lună, fiind cele mai mici din ţară.

„Judeţele cu cele mai mari salarii sunt cele în care s-au făcut foarte multe in­ves­tiţii de către companiile multina­ţio­na­le, în care şomajul este aproape inexis­tent, iar tipurile de joburi sunt din do­me­nii variate. În judeţele mai dezvoltate, un­de salariile angajaţilor trec peste 2.000 de lei net pe lună, nu sunt investiţii doar în pro­ducţie, ci şi în servicii IT, financiare etc., spre deose­bi­re de ju­de­ţele cu salarii mici, unde exis­tă în general in­­vestiţii foar­te puţine, în gene­ral în pro­duc­ţie“, a spus Alina Po­pes­cu, ta­lent in­for­ma­tion so­lu­tion lea­der pen­tru Ro­mâ­nia şi regiu­nea Bal­cani în ca­drul com­pa­ni­ei de HR Mer­cer, par­te a gru­pului Marsh & McLennan Com­panies.

Într-adevăr, la finalul anu­lui trecut, rata şomajului înre­gis­trat în Bucureşti a fost de numai 1,6%, în timp ce în Harghita a fost de 5,7 % (peste media naţională, de 4,7%), arată datele Agenţiei pentru Ocu­parea Forţei de Mun­că. De ase­menea, Capitala are cea mai mare rată de angajare din România, având în vedere că mai mult de jumătate dintre lo­cuitori au un loc de muncă, dublu faţă de rata de angajare la nivel naţional (care a fost de 24%). Spre comparaţie, în Harghita, numai unu din cinci locuitori lucrează (rata de angajare fiind de doar 21,6%).

„Mă aştept ca şi anul acesta să existe creşteri de salarii, ca urmare a lipsei de forţă de muncă, mai ales în zona de dezvoltare de software, precum şi în cea de tehnicieni şi muncitori calificaţi în producţie“, a mai spus Alina Popescu.

Salariul mediu la nivelul întregii economii a ajuns anul trecut la 2.088 de lei net pe lună, în creştere cu 12% faţă de anul 2015. Astfel, faţă de salariul mediu pe economie, un bu­cu­reştean a câş­ti­gat anul trecut cu 36% mai mult, iar un angajat din Har­ghita a obţinut cu 28% mai puţin.

 

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.04.2017

 
Cuvinte cheie:
salarii
, crestere
, romania
, harta
, top
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide