Companii

Importatorul cafelei Julius Meinl a revenit pe profit în 2022, la afaceri de 75,9 mil. lei

Importatorul cafelei Julius Meinl a revenit pe profit în...

Autor: Laurentiu Cotu

27.10.2023, 00:00 62

Julius Meinl România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cafelei premium, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 75,9 mil. lei (15,4 mil. euro), în creştere cu 42,5% faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri de 53,2 mil. lei (10,8 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Julius Meinl România a revenit în 2022 pe profit, realizând cu un câştig net de aproximativ 2,7 mil. lei (547.000 de euro), de la o pierdere netă de 356.717 de lei (72.500 de euro), suferită în 2021, conform datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 91 de angajaţi. Producătorul austriac de cafea a intrat în mod direct pe piaţa locală în anul 2005, prin achiziţia importatorului exclusiv de până atunci de pe piaţa românească, compania Novo din Târgu-Secuiesc (judeţul Covasna). După preluare, aceasta a fost redenumită Julius Meinl România. Novo era o companie dezvoltată de la zero de doi antreprenori locali - Tibor Dobri, cel care conduce acum afacerea Julius Meinl, şi Simon Attila Ladislau.

Familia austriacă Meinl mai deţine pe plan local şi producătorii de ciocolată Kandia Dulce şi Heidi Chocolat.

Julius Meinl România şi-a bugetat pentru acest an investiţii de aproximativ jumătate de milion de euro, pentru a-şi consolida prezenţa în HoReCa, printr-un concept creat pentru businessurile din acest sector, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie. Compania a lansat, în vederea expansiunii în HoReCa, un concept care include un espressor nou, traininguri şi produse noi. În afară de HoReCa însă, Julius Meinl România este prezent şi în retail, cu produse care se regăsesc în unele dintre cele mai mari lanţuri de comerţ alimentar de pe piaţa locală.

Julius Meinl, afacere de familie înfiinţată în anul 1862 în Austria, activează în peste 70 de ţări la nivel mondial, iar în 40 dintre acestea se află în top trei mărci de cafea premium şi este lider de piaţă pe segmentul premium în Austria, ţările adriatice, Europa Centrală şi de Est, Dubai. La nivel global, Julius Meinl are 1.000 de angajaţi şi peste 50.000 de clienţi.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO