Companii

Lichidatorul încearcă să vândă birourile Swan Park prin negociere directă

Lichidatorul încearcă să vândă birourile Swan Park...

Autor: Cristina Cuncea

10.06.2014, 00:00 1375

Complexul este dezvoltat de firma Swan Property, controlată de fondul de investiţii Chayton Capital, care a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013 ca urmare a unei decizii pronunţate de către Tribunalul Ilfov, iar ulterior proiectul a intrat în faliment. Complexul, cu o suprafaţă de 29.000 metri pătraţi, a fost finalizat în anul 2011 şi are un grad de ocupare de circa 45%. Gradul redus de ocupare a fost printre motivele intrării în insolvenţă a proiectului.

Investitorii interesaţi pot să cumpere caietul de sarcini începând cu 10 iunie, iar ofertele de participare la negocierea directă trebuie depuse până pe 9 iulie.

Swan Office & Technlology Park a fost scos la licitaţie iniţial în luna decembrie, la un preţ de pornire de 42,7 milioane de euro.

Lichidatorul, Casa de Insolvenţă Transilvania, vinde cele trei clădiri de birouri care formează complexul, inclusiv terenul de 22.866 metri pătraţi pe care este construit acesta, dar şi un lot de teren 5.000 metri pătraţi pentru dezvoltare ulterioară.

Insolvenţa a fost deschisă la cererea proprietarilor Swan, după ce principalii creditori ai firmei, băncile Volksbank şi UniCredit Bank din Austria, au solicitat la rândul lor declanşarea procedurii de insolvenţă, în luna noiembrie 2012. Tribunalul a aprobat însă solicitarea depusă de către Swan şi a desemnat Casa de Insolvenţă Transilvania administrator judiciar.

Dezvoltatorii proiectului Swan au accesat în 2008 un credit cu o valoare de 92,7 milioane de euro de la UniCredit şi Volksbank. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, firma Swan Property avea la finalul anului 2012 datorii de 373 milioane de lei (aproape 84 milioane euro). Printre chiriaşii proiectului se numără Ford, Flanco, Coca-Cola, Vodafone, Renault Technologie Roumanie şi Mercedes-Benz.

Swan Office & Technology Park reprezintă o investiţie de peste 50 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO