ZF Catalogul francizelor

Magazinul Roche Bobois din „inima“ Bucureştiului, afaceri de 700.000 de euro în primul an

12 feb 2016 Autor: Roxana Petrescu

Compania RB Perfect Design, care operează brandul de mobilier Roche Bobois, estimează vânzări de 700.000 de euro anul trecut pentru primul magazin al brandului.

Şerban Cismărescu, antre­prenorul român care împreună cu soţia sa Raluca deţin retailerul de mobilă de lux Innova Interiorism, a adus în Bucureşti, la începutul anului trecut, în franciză, primul magazin Roche Bobois, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa globală a mobilei de lux, un business de peste 400 de milioane de euro anul trecut. Magazinul are 600 de metri pătraţi, este amplasat chiar în centrul Bucureştiului, în apropierea hotelului de cinci stele Radisson, şi a fost deschis în urma unei investiţii de 650.000 de euro, sumă care include şi stocul de mobilă.

La nivel global, Roche Bobois are 250 de magazine din care 100 sunt proprii, iar restul sunt francize. Ziarul Financiar va prezenta în următoarea pe­rioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, pre­cizând atât cos­turile afe­rente unui astfel de bu­siness, cât şi planurile de viitor ale acestor companii.

„O bună parte din businessul nostru este dezvoltat în franciză. Este cel mai bun mod pentru că de exemplu noi nu ştiam multe despre România. Cunoaştem un pic piaţa pentru că deja avem clienţi care cumpărau mobilă din magazinele noastre din alte ţări. Credem că este o piaţă cu mult potenţial“, a spus la deschiderea magazinului din Bucureşti Martin Gleize, international director Roche Bobois Group.

Potrivit acestuia, stocul minim de mobilă pentru a deschide un magazin Roche Bobois este de circa 200.000 de euro, întreaga amenajare a spaţiului fiind suportată de francizat. La final, 4% din vânzările magazinului deschis în franciză se întorc către Roche Bobois, a mai spus Gleize. Roche Bobois acordă de obicei franciza în exclusivitate unui partener pentru o anumită piaţă, astfel că familia Cismărescu se va ocupa de dezvoltarea brandului. Momentan însă cei doi nu au planuri de expansiune.

Ziarul Financiar a lansat împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a anului trecut a doua ediţie a Catalogului francizelor din România.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.02.2016

 
Cuvinte cheie:
ZF Catalogul francizelor
, Magazin
, Roche Bobois
, mobila
, franciza
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide