Mugur Isărescu, Valeriu Stoica, Mihai Miron şi Daniel Guzu au intrat în clubul investitorilor în vin

Pasiunea pentru vin a fost cea care i-a determinat săinvestească, în unele cazuri, sume de ordinul milioanelor de euro.Valeriu Stoica, fost mi­nistru şi partener fondator al uneia dintrecele mai mari case de avocatură din ţară, spune că a investit din2007 şi până acum într-o vie din Drăgăşani şi conacul din Dobruşatot ce a câştigat, împreună cu soţia sa, din avocatură. Uneleestimări plasează aceste investiţii la 10-15 milioane de euro, darStoica spune că "e prea mult", scrie revista BU­SI­NESS Magazin(www.businessmagazin.ro).

Podgoria fostului ministru se învecinează cu cea a lui MugurIsărescu, unde este produs vinul cu eticheta "Casa Isărescu",produs de fir­ma Măr SRL şi distribuit numai în restaurante, lapreţuri între 30 şi 85 de lei. Pe cele 20 de hectare din DealurileDrăgăşanilor sunt cultivate Crâmpoşie, Tămâioasă Românească,Sauvignon Blanc şi Cabernet Sauvignon. În 2009, relatează Gândul,afacerea deţinută de familia guvernatorului BNR a înregistrat unprofit net de 61.000 de euro, în creştere cu 40% faţă de 2008.

De când a început Valeriu Stoica investiţia la Drăgăşani, aufost, spune el, multe momente pasionante, interesante şidificile.

"Nu este vorba doar de o afacere; profitul este indispensabilpentru a putea continua, dar nu este elementul principal", spuneavocatul. A contat, spune el, nevoia de a adăuga frumuseţe locului,cu partea arhitecturală, de pildă, şi de a păstra vie memoriaînaintaşilor. În cazul in­vestiţiilor în vie nu se poate vorbidespre profit operaţional decât după 5-6 ani de la plantareabutaşilor. "Nu am credite la bănci, deci nu mă simt constrâns înniciun fel", punctează Stoica, care asemuieşte investiţia în vin cucea în artă.

Avocatul a angajat specialişti, cum este Gheorghe Lixandru, carese pricepe la viţa-de-vie şi este acum directorul executiv alsocietăţii; a căutat butaşi de calitate şi a angajat un oenologaustriac, recomandat de familia von Kripp. Ghislain Moritz are 26de ani, a studiat şi a dobândit practică în Bourgoine, iar Stoicaspune că au bătut palma după prima discuţie.

Anul trecut vânzările în piaţa vinului au scăzut cu 10% faţă de2009, valoarea totală plasându-se în jurul a 400 de milioane deeuro, potrivit Patronatului Naţional al Viei şi Vinului. 6 milioanede hectolitri de vin se produc anual, dar cantităţile vânduteoficial se situează între 1,2 şi 1,5 milioane de hectolitri anual;diferenţa se regăseşte în autoconsum şi vânzările "la negru".

Satisfacţiile apar după mai mulţi ani

"Investiţiile în viticultură nu sunt ina­bordabile", spune omulde afaceri Mihai Mi­ron, care deţine Ropharma, companie dedistribuţie a medicamentelor. El argu­men­tează că pentruînfiinţarea unei culturi de viţă-de-vie, costul la hectar ajunge la15.000-20.000 de euro.

"Satisfacţiile apar însă în trei-patru ani", pentru că atâtdurează de la plantare până poa­te fi făcut primul vin. Miron aplantat, exclusiv cu soiuri româneşti, maximum 2 ha şi spune că "nuo pot numi o investiţie, e un hobby".

Costurile de înfiinţare se reduc odată cu creşterea suprafeţei,dar nu mai jos de 10.000-12.000 de euro la hectar. Investiţieiiniţiale i se adaugă însă şi costurile anuale de întreţinere, lanivelul a câteva sute de euro, precum şi cele pentru producereavinului, unde doar cerul este limita, dată fiind varietateainstalaţiilor folosite în procesele de fabricaţie.

Din acest ultim punct de vedere, în prezent producătorii denivel naţional care folosesc doar metode tradiţionale pentruvinificaţie se numără pe degete. Antreprenorul se declară încântatde calitatea butoaielor marca Valah, produse într-o fabrică laTârgu Mureş, care au "o calitate excepţională". Acestea sunt făcutedin mai multe soiuri de stejar, "cu artă şi precizie", pentruculori diferite de vin, iar calitatea lor este mai bună decât acelor produse în alte ţări, cu tradiţie, susţine Miron.

Pentru cei care ţintesc să scoată profit din viticultură,perioada în care îşi recuperează investiţia este mult mai lungă,mai cu seamă pentru că trebuie să aloce şi bugete pentru marketing,pentru a construi o marcă.

"Sunt din ce în ce mai mulţi cei care fac acest lucru, mai alesîn Dealu Mare şi Drăgăşani", spune Miron, care nu vrea să îşi vândăvinul ("probabil că o să-i dau un brand doar ca să ne distrăm") şiîl foloseşte doar pen­tru consum şi, uneori, pentru marketing. Totel punctează că, din păcate, viticul­tura este o resursă prea puţinfolosită, deşi ar putea in­fluenţa pozitiv balanţa de schimburicomerciale a României, atât cu vin, cât şi cu struguri.

Mihai Miron crede că, în toată ţara, mai puţin în zona de nord,viţa-de-vie se dezvoltă foarte bine; mai mult, românii au câtevasoiuri vechi, de foarte bună calitate. Tămâioasa Ro­mânească,Feteasca Albă, Crâmpoşia şi Grasa de Cotnari sunt soiuri consacratepentru vinuri albe, în timp ce pentru cele roşii cele mai bune suntFeteasca Neagră şi Băbeasca.

Un alt soi "excepţional", la categoria roze, este Busuioaca,despre care antreprenorul spune că i-a fost greu să găseascăbutaşi, dar anul acesta a reuşit să planteze 750 de bucăţi, desprecare declară cu încântare că "merg bine".

Investiţii de ordinul mili­oanelor de euro în vii a făcut şiomul de afaceri Daniel Guzu, care a ieşit la finalul anului 2008din afacerea cu lacuri şi vopsele Fabryo. În prezent, Guzu dezvoltăo altă firmă, Duraziv, în domeniul materialelor de contrucţii.Antreprenorul şi-a scos deja pe piaţă vinurile sub mărcile CasaPanciu, Sagio şi Setilă.

O veritabilă afacere a construit Dan Balaban (care în anii '90era cel mai mare distribuitor de vinuri) împreună cu oenologulBogdan Costăchescu. Firma lor, Davino, înfiinţată în urmă cu circa12 ani, a fost primul producător care a avut curajul să-şi retragăvinurile de pe rafturile supermar­keturilor şi vinde acum doar înhoreca şi magazine specializate.

De la bun început Balaban şi-a poziţionat mărcile în seg­mentulsuperpremium, preţul unei sticle în buticuri ajungând la circa 30de euro, în vreme ce marea parte a sticlelor vândute pe piaţaromânească se găsesc la rafturi cu 8 euro. Davino a fost în plus şicel care a stârnit interesul podgo­renilor români pentru cupaje,adică operaţiunile prin care se amestecă două sau mai multevarietăţi de vin pentru a obţine buchetul şi gustul dorit.

Lista producătorilor care-şi plasează vinurile în palierulpremium, cu preţuri între 20 şi 30 de euro, este însă mai lungă şipe ea se regăsesc Cramele Ro­tenberg, Cramele Recaş, Vinarte,Agricola Ştirbey, Crama Oprişor, Domeniul Coroanei Segarcea şiCramele Halewood.

Château Pétrus, cele mai scumpe vinuri vândute înRomânia

Un cunoscător poate spune despre un necunoscut multe lucruridoar urmărindu-l cum ia paharul de vin, cum îl asociază cumâncarea, care este cantitatea de vin pe care o bea la o masă -informaţii pe care în mod normal le afli în câteva zile, spuneMarinel Burduja, prim-vicepreşedinte, şeful diviziei corporaţii laRaiffeisen Bank. În cazul său, pasiunea pentru vinuri a începutdintr-o dorinţă per­manentă de a descoperi bo­găţiile României,spune Bur­duja.

"Ca român, ţi se pare că bogăţiile pe care le descoperă străiniisunt mai altfel", po­vesteşte bancherul, care adaugă că un străini-a atras prima oară atenţia asupra vinurilor româneşti şide-atunci a cercetat şi istoria vinului autohton. Istorie care are,din păcate, un suport foarte slab: "Deşi este documentat faptul cădacii făceau vin de bună calitate, dovezile nu le păstrăm noi, cise află în muzeele din Roma".

Burduja, care are o licenţă de somelier ("un titlul importantpentru mine"), a citit foarte mult despre vin şi subliniază că facefoarte clar distincţia dintre un băutor de vin şi unul de alcool."Cine bea vin are respect în primul rând pentru sine, apoi pentrufamilie şi cercul de prieteni în care cinsteşte un pahar, iar apoiare respect pentru cei care l-au făcut."

Celebrele Château Pétrus, cele mai cu­noscute vinuri deBor­deaux, sunt şi cele mai scumpe vinuri vândute până acum înRomânia. În 2008, de exe­mplu, a fost vândută o sticlă de 75 cl deChâteau Pétrus din 1975 cu 12.000 lei în magazinul Le Manoir,specializat în deli­ca­tese şi vinuri. Printre cele mai scum­pevinuri vândute în Ro­mâ­nia se mai numără un Mou­ton Rothschild,1999 D.O.C. Pauillac (3 litri) cu 10.500 lei şi un alt ChâteauPétrus, din 1986, la 75 cl, cu 5.800 lei.

Citiţi toatăpovestea afacerilor din vin în revista BUSINESSMagazin

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels