Piaţa farmaceutică a stabilit recordul trimestrial de creştere al ultimilor patru ani: plus 35% în trimestrul II

9 sep 2010 Autor: Adriana Rosoga

PiaŢa farmaceutic locală a crescut cu 26% în primele şase luni ale acestui an, până la peste 4,8 mld. lei (1,15 mld. euro), susţinută de evoluţia din al doilea trimestru, conform unei estimări a ZF, pe baza datelor furni­zate de către compania de analiză şi studii de piaţă Cegedim România.
În condiţiile în care majoritatea sec­toarelor din economie au continuat să scadă în prima parte a anului, piaţa far­ma este una dintre puţinele care a con­tinuat tendinţa de creştere din 2009, alături de clinici private sau energie.
În trimestrul doi al acestui an piaţa a avansat cu 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, la 2,5 mld. lei (610 mil. euro), potrivit datelor Cegedim, cea mai bună evoluţie înregistrată în ultimii pentru ani. De la 1 aprilie pre­ţul medicamentelor a crescut în con­di­ţiile în care Ministerul Sănătăţii a decis ac­tualizarea cursu­lui de schimb, ast­fel că era aştep­tat un avans puternic al pie­ţei. Pe de altă par­te, încă de anul tre­cut industria a fost marcată de fap­tul că produ­că­torii şi-au pro­mo­vat mult mai pu­ter­nic portofoliile de produse scumpe.
În urma rezultatelor din trimestrul al doilea, Cegedim a revizuit în creşte­re prognoza privind avansul pieţei far­ma­ceutice în acest an, de la 2,5% la 5,6%.
Vânzările de medicamente s-au ma­jo­rat în primul trimestru cu 17,6% în lei şi cu 22% în euro, iar în aprilie-iunie 2009 au fost în creştere cu 4,7% în lei, dar în scădere cu 8,8% în euro, conform da­te­lor Cegedim.
În acelaşi timp, volumul vânză­rilor de medica­men­te a urcat în apri­lie-iu­nie cu 12,6%, în prin­cipal datorită avan­sului de 14,2% din farma­cii, în timp ce în spitale volumul a scăzut cu 11,2%.
"Din punct de vedere al volumului, în trimestrul al doilea piaţa a recuperat pierderile din trimestrul al doilea din 2009 (-15,3%), cauzate în primul rând de introducerea preţului minim", a declarat Petru Crăciun, preşedintele Cegedim.
Vânzările prin farmacii au cumu­lat în al doilea trimestru 2,3 miliarde lei (551,7 mil. euro), în creştere cu 39% comparativ cu intervalul similar din anul anterior, acest segment având o pondere de peste 90% din totalul pieţei. Diferenţa este reprezentată de segmentul spitale, unde vânzările au înregistrat un avans de 6,1%, la peste 240 mil. lei (57,5 mil. euro).
"Scăderea ponderii spitalului la 9,4% în valoare confirmă starea de ava­rie a acestui segment. Situaţia este mai mult decât îngrijorătoare, în condiţiile în care media europeană este în jur de 20-25% din total", consideră reprezentantul Cegedim. El spune că piaţa farma este evaluată la 2 mld. euro anual, iar principalii jucători sunt Sanofi-Aventis, Hoffmann La Roche şi Pfizer.

Cuvinte cheie:
Piaţa farmaceutică

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!