Companii

Proiect imobiliar romano-israelian de 22 mil. euro, la Bran

05.09.2007, 18:03 53

Firmele AlfaRom Holding si Kadna Real Estate, cu capital israelian, respectiv romanesc, au inceput constructia in zona Bran a 192 de apartamente de vacanta, valoarea totala a proiectului depasind 22 de milioane de euro, a declarat Stefan Kovacs, directorul general al Kadna. Complexul, care se va numi "Floarea de Colt", va fi dezvoltat pe un teren cu o suprafata de 16.700 de metri patrati si va fi compus din 12 imobile de tip vila care vor insuma 192 de locuinte, de la garsoniere si pana la duplexuri cu trei si patru camere. Lucrarile de constructie au inceput in luna august, iar primele vile vor fi date in folosinta in primavara anului viitor. Termenul limita de finalizare a intregului proiect este jumatatea anului 2009. "Preturile variaza de la 67.000 de euro plus TVA in cazul unei garsoniere, pana la 178.000 de euro plus TVA pentru un apartament duplex cu patru camere. Apartamentele au fost scoase la vanzare la inceputul acestei luni", spune Kovacs. El a adaugat ca valoarea totala a proiectului va depasi 22 mil. euro. Kadna este o companie imobiliara cu capital romanesc, infiintata in urma cu 12 ani. AlfaRom Holding este o companie cu capital israelian care deruleaza in Romania fie pe cont propriu, fie in parteneriat cu alte firme, proiecte imobiliare de circa 285 mil. euro care prevad constructia in urmatorii trei-patru ani a circa 5.500 de apartamente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO