Companii

Remus Vulpescu, despre miza insolvenţei Hidroelectrica: "Băieţii deştepţi" din Energie ar putea primi atât contractele, cât şi penalităţi de 300 de milioane de euro

Remus Vulpescu, despre miza insolvenţei Hidroelectrica:...

Autor: Ştefan Stan

28.02.2014, 10:35 1031
Cel mai pesimist scenariu pentru Hidroelectrica ar fi acela în care "băieţii deştepţi" din Energie ar recâştiga atât contractele păguboase denunţate de companie, cât şi penalităţile în valoare de 300 de milioane de euro, a atras atenţia Remus Vulpescu, fost membru al Consiliului de Supraveghere a Hidroelectrica, invitat la Gândul LIVE.

"Este scenariul cazului cel mai nefavorabil şi puţin probabil, pentru că am putea, într-adevăr, să vorbim de sute de milioane de euro, cel puţin trei sute. Am putea să presupunem că, în acest scenariu, cel mai nefavorabil, de 300 de milioane de euro pot fi cumpărate hidrocentrale evaluate la preţ mic, pentru că sunt vremuri ale cumpărătorilor, nu ale vânzătorilor, aceste vremuri de criză şi de lipsă a banilor", a spus Vulpescu.

În opinia sa, există mai multe riscuri pentru companie, ca de exemplu, "riscul să fie schimbat judecătorul şi orice alt judecător va avea nevoie de un timp substanţial pentru a se familiariza cu toate subtilităţile dosarului".

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info
 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO