Retail&Agrobusiness

Daniel Cîrstea, Profi: La finalul lui 2015 vom depăşi pragul de jumătate de miliard de euro, cu 100 de magazine noi

Daniel Cîrstea, director general al Profi: „Piaţa merge bine şi va continua să se dezvolte. Noi când ne pregătim planurile de dezvoltare ne uităm către Vest, pentru că aşa cum este acum piaţa din Occident, aşa va fi şi piaţa din România în 5-6 ani. Comportamentul de consum va merge în aceeaşi direcţie şi trebuie să fim pregătiţi.“

Autor: Cristina Rosca

29.09.2015, 00:00 293

Reţeaua de supermarketuri Profi, controlată de fondul polonez de investiţii Enterprise Investors, va continua să se extindă în fiecare din următorii ani cu cel puţin 100 de unităţi, astfel încât peste cinci ani să depăşească 1.000 de magazine.

„Acum avem 341 de maga­zine, cu 66 mai multe decât la finalul anului trecut. Până la finalul lui 2015 vom ajunge să avem cu 100 de super­mar­keturi mai mult decât în 2014“, spune Daniel Cîrstea, ro­mâ­nul care conduce de la începutul anului operaţiunile Profi în România.

El spune că există în con­tinuare loc de expan­siune atât în mediul urban cât şi în cel rural. Focusul com­paniei nu este însă Capitala, „cucerită“ de Mega Image.

Spre deose­bire de belgienii de la Mega Image însă, Profi are un alt target, per­soanele cu venituri mici şi medii, respectiv cei care locuiesc în restul ţării, nu în Ca­pitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO