Companii

Scăderea a fost cuvântul de ordine pe piaţa băuturilor. Producătorii de şampanie au fost cei mai loviţi: minus 30%

Autor: Ioana David

27.12.2010, 11:39 50

Piaţa băuturilor a scăzut cu 10,6% în valoare în perioadaianuarie - octombrie 2010 faţă de intervalul similar din 2009,potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă MEMRB, evoluţiecare probabil că se va menţine până la finalul acestui an.

Scăderea puterii de cumpărare a fost resimţită cel mai puternicpe segmentul de şampanie unde declinul a fost de 30%. Puţineindustrii din economie au mai avut o astfel de scădere anul acesta.Nici chiar piaţa auto, una dintre cele mai lovite de criză, nu aavut un declin mai mare de 20%.


Pe piaţa totală a bunurilor de larg consum, estimată la peste 22mld. euro în 2009, scederile au fost în primele zece luni aleanului de circa 6% în valoare şi de aproape 15% în volum comparativcu perioada similară din 2009.

Dacă piaţa şampaniei a avut cea mai mare scădere, singurulsegment în creştere a fost cel al băuturilor energizante cu un plusde aproape 4% conform MEMRB.

Deşi pe plus, lupta pe segmentul energizantelor este dură, piaţade profil fiind dominată de austriecii de la Red Bull care deţin ocotă de circa 50%, potrivit datelor din 2008. În topul celor maivândute băuturi energizante din România intră, alături de Red Bullşi Burn, şi brandul austriac Power Horse, importat de cătrecompania Dacardi Impex.

În 2010 scăderi semnificative au mai avut şi lichiorul (minus22,6%), sucurile necarbonatate (minus 20,5%) sau brandy-ul (minus20,3%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO