Companii

Senatul amendează taxa de clawback

Autor: Ioana David

15.11.2011, 19:09 430

Producătorii de medicamente au câştigat o primă bătălie pentru schimbarea taxei de clawback, o taxă controversată care a început să fie aplicată de la 1 octombrie, după ce Senatul a adoptat-o cu trei amendamente.

În forma iniţială, taxa presupunea că producătorii de medicamente să suporte integral orice creştere a consumului peste bugetul aprobat de de stat, în funcţie de cota de piaţă. Prin modificările aduse, suma se plafonează la maximum 10% din consum. În plus, Senatul a decis ca taxa să se aplice preţurilor producătorilor (nu preţului de farmacie care conţine TVA şi adaosuri de distribuţie şi farmacie, aşa cum se prevedea iniţial). Totodată neplata acestei taxe de către producători va atrage sancţiuni (şi nu scoaterea de pe piaţă a produsului aşa cum se prevedea iniţial).

"Legea va trebui să treacă prin Camera Deputaţilor pentru analiză şi amendare", a spus Cristian Luţan, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Potrivit proiecţiilor ARPIM, anul viitor din această taxă se vor colecta minimum 600 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO