Companii

Tradiţia creşterii porcilor în propria curte se vede în cifre: circa 400.000 de gospodării din România deţin un număr similar de porci cu 360 de ferme comerciale

Fermele mari, comerciale, pot avea un impact pozitiv semnificativ asupra econo­mi­ei, dar şi un impact negativ asupra me­diului, de exemplu, prin poluare. În schimb, gospodăriile mai mici, în care sunt crescuţi maximum 5 porci, nu poluează la fel de mult.

Fermele mari, comerciale, pot avea un impact pozitiv semnificativ asupra econo­mi­ei, dar şi un impact negativ asupra me­diului, de exemplu, prin poluare. În schimb, gospodăriile mai mici, în care sunt crescuţi maximum 5 porci, nu poluează la fel de mult.

Autor: Florentina Niţu

16.09.2023, 12:48 26910

Cum acoperim deficitul de 830 mil. euro la carnea de porc, dacă peste 40% din efectivele de porcine sunt în gospodăriile populaţiei, care au până în cinci porci fiecare, şi carnea este folosită, în principal, pentru consumul propriu? Şeful unei ferme mari de porci: „Gospodăriile populaţiei asigură 10%, maximum 20% din consum în vremurile bune. Grosul producţiei era în fermele comerciale, care duceau greul în acest sector. Deficitul pe carne de porc este, în primul rând, din cauza scăderii efectivelor din fermele comerciale.“

Românii care cresc porci în curte au efective aproape de dimensiunea efectivelor din fermele comerciale, de mari dimensiuni, arată datele ofe­rite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) la solicitarea ZF. Acest lucru indică o tradiţie şi o practică puternică a creş­terii porcilor în gospodăriile individuale.

În gospodăriile populaţiei, 398.269 la număr, România creşte circa 1,25 milioane de porci. În fermele mari, comerciale, 361 la număr, de 1.000 de ori mai puţine decât ex­ploa­taţiile nonprofe­sionale sau de subzis­tenţă, creşte 1,6 milioa­ne de porci, potrivit ANSVSA. Ce spun aceşti indicatori?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO