Companii

Transportatorul edy Spedition mai are doar 280 de camioane

Sursa foto: Shutterstock

Sursa foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Alecu

26.03.2013, 00:06 42960

Edy International Spedition operează în prezent doar cu 280 de camioane faţă de peste 1.200 în 2008, iar activitatea se derulează aproape integral numai pe transport la nivel naţional, potrivit unor surse apropiate companiei.

Transportatorul mai efectuează transport internaţional, care de obicei este sursa de profit a companiilor de transport, doar cu 60 de camioane, echivalentul a 10% din flota de anul trecut. Ofi­cialii grupului edy nu au oferit niciun comentariu pe această temă. Compania a deţinut până anul trecut titlul de cel mai mare transportator rutier român şi unul dintre cei mai mari din Europa Centrală şi de Est, fiind singura companie românească cu peste 1.000 de camioane.

Grupul de firme edy a intrat în vara anului trecut în insolvenţă la câteva luni de la decesul lui Alin Popa, principalul acţionar şi fondator al companiei, la cererea ING Bank, dar şi a fondului de investiţii Westerham Holding care deţine 17,5% din companie.

La conducerea companiei, intrată din toamna anului trecut în insolvenţă şi aflată sub administratorul judiciar Rovigo, a revenit Mircea Ţiplea, după ce acesta a plecat din companie când aceasta a intrat prima dată în insolvenţă, misiunea sa fiind acum de a relansa activitatea de trans­port a companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO