ZF 24

UN START-UP PE ZI: Au investit 15.000 de euro într-o şcoală în Bucureşti care te învaţă japoneză

Cel mai mic elev al Şcolii Japoneze Sakura are patru ani, iar cel mai în vârstă 60

Cel mai mic elev al Şcolii Japoneze Sakura are patru ani, iar cel mai în vârstă 60

Autor: Corina Mirea, Mădălina Dediu Panaete

27.04.2014, 16:32 1393

Cristi şi Alexandra Jidiuc, un cuplu de tineri din Bucureşti, respectiv Constanţa, au decis în urmă cu mai mult de trei ani să combine pasiunea pentru cultura japoneză şi psihologie pentru a pune bazele unei şcoli japoneze chiar în centrul Capitalei. Cei doi au investit iniţial 15.000 de euro în afacere, iar în prezent Şcoala Japoneză Sakura are 10 colaboratori şi un profesor japonez şi numără mai mult de 1.000 de „absolvenţi“.

„În adolescenţă am avut ocazia de a studia pe timpul verii în Anglia, unde am intrat în contact cu tineri din întreaga lume. Japonezii m-au fascinat şi, odată întors acasă, m-am înscris la cursuri de japoneză. Am decis ulterior să urmez şi cursurile de limba japoneză din cadrul Universităţii din Bucureşti. Apoi, am ajuns şi am studiat în Japonia. Întors în ţară, într-un moment de răscruce am decis să revin la pasiunea mea şi să ofer şansa de a cunoaşte limba şi cultura japoneză tuturor celor atraşi de acestea“, spune Cristi Jidiuc. Astfel, la începutul lui 2011, Şcoala Japoneză Sakura şi-a deschis porţile, cam în aceeaşi perioadă în care antreprenorul a cunoscut-o pe Alexandra. Pe atunci, ea lucra în domeniul resurselor umane pentru o multinaţională, job la care a renunţat la scurt timp pentru a coordona activitatea cadrelor didactice ale şcolii.

Şcoala Japoneză Sakura, autorizată de Ministerul Muncii şi de Ministerul Educaţiei, şi-a început activitatea cu un portofoliu de cursuri de limba japoneză pentru toate nivelurile de pregătire şi toate vârstele, astfel că, în prezent, cel mai mic elev are patru ani, iar cel mai în vârstă 60. Ulterior însă, cei doi antreprenori au început să organizeze, periodic, şi evenimente cu specific cultural japonez („Formule de politeţe în limba şi cultura japoneză“, „Festival Tanabata“, „Concurs de Karaoke în limba japoneză“ etc.), dar şi demonstraţii de arte marţiale (jujitsu, kendo sau aikido).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO