Companii

Vânzările de vin cresc cu 60% în decembrie faţă de o lună normală, dar rămân la nivelul din perioada similară a anului 2009

Autor: Ioana David

28.12.2010, 09:16 40

Sărbătorile de iarnă, cea mai bună perioadă din an pentruindustria vinului, aduc în conturile companiilor active pe aceastăpiaţă creşteri ale vânzărilor cu 60% faţă de o lună normală, însăcomparativ cu intervalul similar din 2009 volumele sepăstrează.

"Vânzările de vin au înregistrat o creştere semnificativădatorită creşterii consumului. Este un lucru normal care seîntâmplă în fiecare an în această perioadă, însă este un picsurprinzător că anul acesta nivelul de creştere s-a păstra", a spusDaniel Negrescu, brand manager al Mufatlar.

Murfatlar înregistrează 10% din vânzările anuale în perioadasărbătorilor, adică în jur de 3,3 mil. euro dacă se ia în calculnivelul bugetat de companie de 33,3 mil. euro pentru acest an.

"Faţă de luna decembrie 2009 vom încheia cu o creştere deaproximativ 40% la vinurile de masă (ca de exemplu Babanu- n.red.)şi circa 20% la restul brandurilor. La acestea se adaugă şi aproape700.000 de litri vândut prin Crama Murfatlar, care nu existau anultrecut. Datorită acestor creşteri ne aşteptăm la un salt de 2-3procente a cotei de piaţă până la sfârşit de 2010", a mai spusDaniel Negrescu.

Piaţa vinului este estimată la aproximativ 350 mil. euri, iar înultimii doi ani scăderea anuală a fost de 10%. Principalii jucătoripe această piaţă sunt Murfatlar, Vincon, Cotnari, Jidvei, Halewood,Recaş.

În această industrie investesc în principal oameni de afaceriromâni precum familia Dobronăuţeanu (Murfatlar), Claudiu Necşulescu(Jidvei), familia Jitea şi Constantin Buşcă (Vinexport Focşani),Sebastian Ghiţă (care deţine 300 de hectare de viţă-de-vie) sauDaniel Guzu.

Există însă şi câţiva antreprenori străini, cum sunt SergioFaleschini (Vinarte), Jean Valvis (Domeniile Sâmbureşti) sau PhilipCox (Recaş - împreună cu antreprenori locali).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO