Companii

Volvo S60, elixirul mecanic al tineretii

29.08.2001, 00:00 19



Modelul S60 de la Volvo este, pur si simplu, o ceasca de ceai verde. De ce tocmai verde, veti intreba? Ei bine, exista cateva motive. Cu siguranta este linistea sufleteasca pe care o da puterea motorului, la care se adauga calmul atmosferei din interiorul habitaclului.

n plus, ceaiul verde contine cofeina, nu atat de multa precum cafeaua, insa destula pentru injectia de energie strict necesara zilnic. Daca cele de mai sus vi se par oarecum exagerate, aveti amabilitatea de a parcurge in continuare lectia de anatomie mecanica S60.



Volvo S60 poate fi incadrat in clasa medie, mai exact in locul liber lasat de iesirea din fabricatie a modelului S70 Sedan. Sa spui insa ca S60 este doar un inlocuitor nu este prea corect, Volvo avand aspiratii mult mai inalte de la acest model.

Fara a sacrifica din calitatile traditionale ale marcii - precum siguranta si dotarile de ultima ora - Volvo doreste ca S60 sa fie o masina sportiva, o masina ce se potriveste ca o manusa unei persoane careia ii place sa conduca. O persoana care ar cumpara, in alta situatie, un Audi sau un BMW, de exemplu.

Pentru a-si atinge telul, Volvo a construit S60 pe platforma P2, folosita si pentru S80 si modelul 2001 al lui V70. Dimensiunile au fost insa putin micsorate, astfel incat rigiditatea masinii a crescut. Rezistenta la torsiune a crescut in consecinta cu 100% fata de S70 din 2000 si cu 20% fata de S80.

Pentru ca linia masinii sa aiba un aer cat mai sportiv dar spatiul interior sa ramana neschimbat, inginerii de la Volvo au preluat o parte din design-ul coupe-ului C70, astfel incat S60 sterge din minte orice amintire a oarecum patratosului S70.

Pentru acest an, Volvo ofera trei variante de echipare: cea de baza, cu motor de 2,4 litri, mijlociul 2,4T si varful de gama T5. Pentru S60 2,4, propulsorul are o capacitate de 2.400 cmc, cinci cilindri si o putere maxima de 168 de cai-putere la 5.800 rpm. Asa cum probabil ati ghicit deja, 2,4T este turbo si produce 197 de cai-putere.

Monstrul mecanic al familiei S60 este insa modelul S60 T5. Motorul de 2,3 litri turbo supraalimentat produce din cei cinci cilindri 247 de cai-putere la 5.200 de rotatii pe minut. Modelul 2,4 si T5 sunt dotate de serie cu o cutie de viteze manuala cu cinci rapoarte inainte, ce poate fi schimbata optional cu una automata inteligenta, cu patru trepte inainte. Pentru modelul 2,4T, dotarea de serie include numai cutia automatica.

Pentru Volvo, un element care a intrat in normal este asigurarea unei securitati cat mai ridicate. S60 nu face nici el exceptie de la regula. Astfel, toti ocupantii masinii dispunde centuri de siguranta pretensionate in trei puncte.

In plus, pasagerii de pe locurile din fata beneficiaza de airbag-uri in doua trepte, airbag-uri laterale si scaune cu sistem de reducere a socurilor in cazul loviturilor din spate. Ca optional, este disponibila instalarea sistemului On-Call Plus, bazat pe telefonul mobil si GPS, care transmite in cazul unui accident un apel de urgenta la centrul de asistenta Volvo.

Pe langa dotarile referitoare la siguranta, S60 poate fi echipat cu o serie de echipamente optionale, precum sistemul GPS, al carui ecran se ridica automat din consola centrala la pornire, pentru a permite soferului sa-si concentreze atentia la drum.

Sistemul de control dinamic al stabilitatii este si el disponibil optional pe modelele 2,4T si T5, ca si jantele de aliaj usor de 17 inch. In varianta T5, S60 este dotat standard si cu sistem de control al tractiunii, care mai risipeste din amarul lipsei unui model cu tractiune integrala.

Ca optional, exista varianta echiparii cu sistemul Interior Air Quality System (IAQS), care monitorizeaza impuritatile si poluarea din aerul din afara masinii. In cazul in care gradul acestora este prea ridicat, automat instalatia de climatizare recircula aerul din habitaclu, care este curatat printr-un filtru de carbon activ.

De unde?

Euro Inter Trade Corp. S.R.L., sucursala Forum Auto

Showroom:

World Trade Center, Blvd. Expozitiei nr. 2, Bucuresti

Tel: 224.22.17, 224.22.18

Fax: 224.40.45

e-mail: office@volvocars.ro

Service:

aoseaua Bucuresti-Ploiesti nr. 165-169 (Pod Otopeni)

Tel: 233.23.05

e-mail: service@volvocars.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO