Constructii & Imobiliare

Adval Asset Management a securizat un credit de 6 milioane euro pentru refinanţarea Cascade Offices

Adval Asset Management a securizat un credit de 6...

Autor: Roxana Rosu

09.08.2016, 10:51 207

Cascade Offices, cu o suprafaţă închiriabilă de 4.200 metri pătraţi, a fost livrată în anul 2005 şi este localizată pe Strada Buzeşti, în centrul Bucureştiului. Printre cei mai importanţi chiriaşi ai clădirii se numără Procredit Bank, Enel şi Taiwan TC.

"În 2014, managementul Adval a preluat un portofoliu de proprietăţi pe care compania îl administrase timp de 6 ani. În ultimii doi ani, am investit fonduri proprii şi am administrat portofoliul în mod activ, în paralel cu vânzarea unor proprietăţi şi cu restructurarea sau refinanţarea creditelor. Cascade Offices, una dintre clădirile din acest portofoliu, este complet închiriată, bine localizată şi are un istoric foarte bun, dovedit printr-o performanţă ridicată. Prin această refinanţare, am stabilizat partea de portofoliu care ne-a rămas în proprietate, pe baza căreia planificăm să lansăm un fond de investiţii imobiliare. Planul nostru este să atragem parteneri care să investească alături de noi cu scopul de a construi un portofoliu semnificativ de proprietăţi comerciale în regiune", a spus David Hayward, CEO al Adval Asset Management.

La rândul său, Silviana Badea, National Director, Head of Capital Markets JLL Romania, a precizat că termenii şi preţul oferite de către bancă sunt extrem de competitive.

Adval Asset Management este o companie independentă românească de management în domeniul imobiliar, cu active de peste 100 milioane de euro (98.000 metri pătraţi) în administrare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO