Fondul de investiţii Globalworth, fondat şi condus de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a ajuns la un acord cu grupul suedez Skanska pentru achiziţia primei clădiri a proiectului de birouri Green Court din Bucureşti, tranzacţie cu o valoare de 44 de milioane de euro ce urmează a fi închisă în primăvara anului viitor.
Clădirea cu o suprafaţă închiriabilă de 19.500 de metri pătraţi a fost finalizată în luna octombrie, dar suedezii au început să tatoneze vânzarea încă din vara acestui an, mai mulţi investitori manifestându-şi interesul. Dintre aceştia s-a detaşat însă grecul Papalekas, care a fost dispus să plătească un preţ ce îi asigură un randament de circa 7% în euro pe an, cu un punct procentual sub nivelul vehiculat în piaţă pentru proiectele de birouri.
Potrivit informaţiilor ZF, Papalekas ar urma ca în perioada imediat următoare să semneze şi achiziţia sediului UniCredit Ţiriac Bank din Piaţa Presei Libere, clădire deţinută de grupul Bog’Art şi evaluată în primăvara acestui an la 43 de milioane de euro într-un raport al Globalworth.
Revenind la Green Court, clădirea dezvoltată de cei de la Skanska are doi chiriaşi mari - Orange şi Schneider Electric - care ocupă circa 90% din spaţiile de birouri. Chiria medie netă la care sunt închiriate aceste spaţii este cuprinsă între 12 şi 13 euro/metrul pătrat lunar, astfel că veniturile anuale vor fi de aproximativ trei milioane de euro, potrivit datelor ZF.
Reprezentanţii părţilor implicate nu au oferit informaţii cu privire la nivelul chiriilor nete din cadrul clădirii sau al randamentului investiţiei, şi nici sursele din care va fi finanţată tranzacţia. În schimb, cele două grupuri de investitori au anunţat că până la finalizarea tranzacţiei clădirea va fi închiriată integral.