Eveniment

780 mil. euro, promisiunile de investiţii ale unor francezi pentru 12 parcuri eoliene în Suceava

Autor: Tiberiu Bujdei

18.11.2011, 00:06 718

Compania franceză Filasa a inaugurat în localitatea suceveană Ciprian Porum­bes­cu proiectul de investiţie în 12 parcuri eolie­ne în valoare de 780 mil. euro, ce se va face în nouă comune din judeţul Suceava.

Cele 12 parcuri eoliene vor fi construite în nouă localităţi sucevene, Ciprian Porum­bes­cu, Horodniceni, Capul Câmpului, Dră­goieşti, Berchişeşti, Moara, Stroieşti, Ilişeşti şi Udeşti, pe o suprafaţă totală de 4.000 de hectare, fiecare parc eolian având între 350 şi 400 de hectare.

Directorul de proiect Eolenvest, Bog­dan Buzdugan, a declarat că cele 12 par­curi eoliene vor fi grupate pe opt loca­li­tăţi din zona Suceava-Gura Humorului-Fălticeni, cu o putere instalată de 429 MW/h, în timp ce în comuna Udeşti va fi rea­lizat un parc eolian cu o putere instalată de 90 de MW/h. El a subliniat că, având o putere instalată totală de 519 MW/h, acesta va fi cel mai mare parc eolian din ţară.

Directorul general al Filasa Interna­tional, Bernard Esquirol, a declarat, la rândul său, că s-a ajuns în momentul înce­perii efective a investiţiei după doi ani în care s-au făcut studii specifice, proiectarea sau construcţia sediului de birouri. Prezent la această deschidere, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că este cea mai mare investiţie din judeţul Suceava care contribuie la independenţa energetică a ţării.

Totodată, Bogdan Buzdugan a spus că prin parcurile eoliene dezvoltate în România firma va avea o capacitate instalată de peste o mie de MW/h, ceea ce reprezintă 2-3 la sută din producţia de energie electrică a ţării.

Până în prezent, firma franceză a investit 6,2 milioane de euro în studii şi proiecte tehnice şi în construcţia sediului administrativ. În parcurile eoliene vor fi instalate turbine produse de firma Vestas cu o putere instalată de 3 MW fiecare, care vor fi instalate pe stâlpi de 120 de metri înălţime, palele elicelor fiind de 45 de metri, până în prezent în lume fiind instalate doar şapte asemenea turbine, a precizat Buzdugan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO