Eveniment

Atenţie, şoferi: Restricţii de circulaţie pe mai multe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza unor lucrări

Atenţie, şoferi: Restricţii de circulaţie pe mai...

Autor: Petru Mazilu

11.08.2022, 09:17 62

Autorităţile au impus joi restricţii de trafic pe mai multe sectoare de drum din ţară, inclusiv pe autostrăzi, pentru a permite desfăşurarea unor lucrări de întreţinere a infrastructurii.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi, pe sensul către Piteşti al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, pe tronsonul kilometric 30 - 32, pe raza localităţii Bolintin Vale, este restricţionată a doua bandă pentru a permite colectarea nisipului din zona mediană. Lucrările au loc până la ora 14:00.

În plus, pe tronsonul kilometric 114 - 115 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul către Bucureşti, în zona municipiului Piteşti, jîn intervalul orar 08:00-18:00, banda de urgenţă este restricţionată pentru lucrări de întreţinere.

De asemenea, tot joi, pe autostrada Sibiu-Deva sunt în vigoare mai multe restricţii de trafic. Pe sensul către Sibiu, între kilometrii 243 – 240, este restricţionată a doua bandă pentru a permite curăţarea zonei mediane, între orele 07:30 – 17:00.
Pe sensul către Deva, pe tronsonul kilometric 308– 309, în Sebeş, sunt restricţionate banda de urgenţă şi prima bandă pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii asfaltice, până la ora 19:00.

Şi în judeţul Vâlcea, din cauza unor lucrări, se circulă cu restricţie. Astfel, pe DN 7, între kilometrii 236 – 237, în afara localităţii Câineni, se lucrează la decolmatarea canalului, între orele 08:00 - 16:00.

Pe DN 67B, între kilometrii 75 - 88, în localităţile Lăcusteni şi Fârtăţeşti se lucrează la frezare denivelări între orele 08:00 - 18:00.

Pe DN 67, la kilometrul 198, pe raza localităţii Budeşti, se fac reparaţii asfaltice, între orele 07:00 - 18:00.

Pe DN 7A, pe tronsonul kilometric 5-6, în afara localităţii Brezoi, şi la kilometrul 22, în localitatea Malaia, se montează parapetul metalic, între orele 08:00 - 16:00.

La toate lucrările din Vâlcea, circulaţia rutieră se desfăşoară pe jumătate de cale, dirijată de piloţi de circulaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO