Eveniment

Avocatul Vlad Stoica, numit şef al Cancelariei premierului

Autor: Mediafax

12.02.2013, 00:00 739

Avocatul Vlad Ştefan Stoica, fost preşedinte onorific al Asociaţiei pentru promovarea principiilor sociale şi democratice ale tinerilor din România şi, potrivit propriilor declaraţii, pasionat de raliuri, a fost instalat de premierul Victor Ponta la conducerea Cancelariei.

Şeful Cancelariei primului-ministru va avea rang de ministru. El este înscris în Baroul Bucureşti din anul 2009, având un cabinet individual de avocatură. Avocatul Vlad Ştefan Stoica are ca hobby şi participarea ca pilot la curse de raliuri, el declarând că a fost prezent "de două-trei ori" la astfel de curse. Şi premierul Victor Ponta a participat de-a lungul timpului la raliuri, însă a renunţat odată cu numirea la conducerea Guvernului.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat în vara anului trecut că printr-o lege emisă de Parlament, Cancelaria primului-ministru, desfiinţată în martie 2009 de Guvernul Boc, a fost reînfiinţată. Legea Parlamentului a aprobat astfel, dar cu amendamente, prima ordonanţă de urgenţă emisă în mai 2012 de Guvernul Ponta, privind noua organizare în cadrul administraţiei publice centrale. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu prevedea nimic legat de reînfiinţarea Cancelariei premierului, ci introducea, printre altele, funcţiile de ministru delegat pentru Administraţia Publică, pentru Dialog Social şi, respectiv, pentru Mediul de Afaceri. Ordonanţa a fost însă aprobată în luna iulie, conform procedurii, printr-o lege a Parlamentului care a preluat mai multe amendamente ale senatorului PSD Trifon Belacurencu.

Unul dintre amendamentele acceptate prevede că aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit atât din Secretariatul General, departamente şi alte structuri organizatorice, dar şi din Cancelaria primului-ministru. Atribuţiile Cancelariei au fost reglementate săptămâna trecută prin decizie a premierului Ponta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO