Eveniment

Bihor: Doi morţi şi 10 răniţi în urma impactului dintre trei maşini

Bihor: Doi morţi şi 10 răniţi în urma impactului...

Autor: Departamentul Corespondenţi

19.12.2017, 23:16 10721

Doi oameni au murit şi alţi 10 au fost răniţi în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini, marţi noaptea, pe DN 1 – E60, în localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor. Trei dintre victime sunt copii, transmite corespondentul MEDIAFAX.  

Purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca, a declarat, marţi noaptea, corespondentului MEDIAFAX, că în urma impactului dintre trei maşini în localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, au rezultat 12 victime, dintre care două au fost declarate decedate.

„A fost sesizat un accident în localitatea Lugaşu de Jos, DN 1 - E60, în care au fost implicate 12 persoane aflate în trei autoturisme. Pompierii militari au procedat la evacuare unei victime rămase încarcerate într-unul din autoturisme, respectiv la acordarea primului ajutor persoanelor rănite Din păcate două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost declarate decedate. De asemenea, între persoanele rănite sunt trei copii, aceştia fiind transportaţi la spital”, a spus Roşca.

Potrivit reprezentantului ISU Crişana, la ora transmiterii acestei ştiri, la Spitalul din Oradea au fost duşi trei adulţi şi trei copii, iar patru persoane au refuzat transportul la unitatea medicală.

Poliţiştii bihoreni au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO