BNR: Companiile controlate de investitori străini au avut afaceri de 148 miliarde de euro şi 1,26 milioane de salariaţi

21 oct 2017 Autor: Dana Ciriperu

Cele mai mari zece companii locale au toate capital majoritar străin, în timp ce Dedeman, cel mai mare business antreprenorial, vine abia pe locul unsprezece în topul celor mai mari companii din România.

Cifra de afaceri a întreprinderilor investiţie străină directă s-a majorat anul trecut cu 3,1%, depăşind valoarea de 148 mld. euro, iar numărul mediu de salariaţi a crescut cu circa 3%, atingând nivelul de 1,264 milioane de salariaţi, arată cel mai recent studiu al BNR privind situaţia investiţiilor străine directe (ISD). Rezultatele raportate de firmele ISD arată că 2016 a fost cel mai bun an al lor din ultimii opt. În 2009, cifra de afaceri totală a intreprinderilor ISD a fost de 116,4 mld. euro, iar numărul de salariaţi era de 1,13 mi­li­oane de persoane. Astfel, în opt ani businessul a avansat cu 28%, în timp ce numărul de salariaţi a crescut cu 11%. Investitorii străini au creat în intervalul 2009-2016 peste 125.000 de locuri de muncă, arată calculele ZF pe baza datelor din raportul BNR. „Întreprinderea investiţie străină directă este o întreprindere rezidentă, cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor nerezident deţine cel puţin 10 la sută din voturi sau din capitalul social subscris, respectiv din capitalul de dotare / de lucru în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deţinerea a cel puţin 10 la sută din voturi sau din capitalul social subscris, respectiv din capitalul de dotare / de lucru, este primordială în stabilirea relaţiei de investiţie directă”, se arată în raportul BNR.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.10.2017

 
Cuvinte cheie:
salariati
, bnr
, companii
, afaceri
, investitori straini
, miliarde
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide