Eveniment

BNR respinge grabirea trecerii la euro, dar comerciantii nu cred in leu. Ce spuneti? Trebuie sa trecem acum la euro sau sa mai asteptam?

BNR respinge grabirea trecerii la euro, dar comerciantii nu cred in leu. Ce spuneti? Trebuie sa trecem acum la euro sau sa mai asteptam?
30.04.2009, 19:41 85

Grabirea adoptarii euro incepe sa nasca discutii aprinse intre oamenii de afaceri, care vad o serie de avantaje dintr-o asemenea miscare si, pe de alta parte, mediul financiar-bancar, de unde se vad preponderent riscuri.

Intr-o prima dezbatere organizata ieri de BNR pe tema adoptarii mai rapide a euro, la care au participat analisti din banci, reprezentanti ai finantelor si din firme independente de cercetare economica, s-a ajuns rapid la o concluzie unitara: Romania nu isi permite sa adopte euro intr-un pas mai alert decat cel prevazut in calendarul deja agreat cu Uniunea Europeana. Realitatea economica insa contrazice ceea ce economistii teoreticieni afirma: ca nu am fi pregatiti de euro, spre deosebire de Ungaria sau Cehia, unde toate preturile sunt exprimate in moneda locala, in Romania preturile la case, masini, mobila, servicii de telefonie mobila, contractele intre firme - sunt in euro.
Oamenii de afaceri, care si-au vazut banii evaporandu-se din conturi din cauza fluctuatiilor de curs, ar prefera ca trecerea la euro sa se faca mai repede.
Cristian Popa, viceguvernatorul BNR responsabil de politica monetara, a aratat ca optiunea exprimata in calendarul de aderare - respectiv trecerea prin mecanismul ratelor de schimb in 2012 si 2013, luarea unei decizii privind conditiile adoptarii euro in cursul lui 2014 si trecerea efectiva la moneda unica din ianuarie 2015 este "inca rezonabila".
"Lucrul crucial e ca adoptarea euro reprezinta finalitatea unei convergente complete si nu doar nominala. Nu inseamna ca daca adoptam euro mai devreme (...) eliminam procesul de convergenta. Il mutam si il facem mai complicat", a spus Popa.
Oamenii de afaceri prezenti ieri la reuniunea "ZF Expert - Cum sa repornim economia?" spun ca adoptarea unilaterala a monedei unice europene ar fi o idee buna, dar admit ca autoritatile trebuie sa fie foarte atente la riscurile implicate.
Catalin Ungureanu, proprietarul unei firme mici de productie, Inox Style, spune ca o decizie in sensul adoptarii mai rapide a euro l-ar avantaja in conditiile in care in ultimele sase luni a pierdut 50.000 euro din fluctuatia cursului valutar.
Pentru Razvan Diaconescu, direcorul general al Impuls Leasing, riscurile sunt bine conturate in acest caz, tinand cont de faptul ca banca centrala nu va avea dreptul de a tipari bani. "Ce face guvernul daca intr-o luna nu are bani sa plateasca pensiile sau salariile bugetarilor?", se intreaba Diaconescu. Alti doi oameni de afaceri consultati de ZF anterior, Sorin Minea, presedintele Angst, unul dintre cei mai mari producatori de mezeluri, si Wargha Enayati, care controleaza pachetul majoritar de actiuni al Centrului Medical Unirea, una dintre principalele retele de clinici de pe piata locala, au spus ca trecerea la euro ar fi benefica.
Vezi pagina 3

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO