Eveniment

Bogăţiile statului sunt de 15 mld. euro

Bogăţiile statului sunt de 15 mld. euro

Autor: Roxana Petrescu

17.11.2010, 23:56 32

Din cele mai valoroase 100 de companii din România, doar în 28statul deţine anumite participaţii, minoritare sau majoritare, iardintre acestea 22 activează în domeniul energiei. Potrivitcalculelor făcute de ZF alături de casa de investiţii CapitalPartners în cadrul Anuarului Top 100 cele mai valoroase companiidin România, bogăţiile statului, prin acţiunile pe care le are încele 28 de companii, se ridică la 15 mld. euro, mai bine de 10 mld.euro fiind aduse exclusiv de domeniul energetic.

Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, toateElectricile neprivatizate sau participaţiile minoritare pe carestatul le mai are în companii precum Petrom reprezintă cea maiimportantă zestre pe care România o mai are. De altfel, importanţasectorului energetic a fost subliniată şi anul acesta, când pentruprima dată în cei cinci ani de când ZF editează anuarul celor maivaloroase companii din România, o firmă de stat din energie aintrat în Top 3 devansând o companie de servicii. Este vorba despreHidroelectrica, cel mai mare producător de energie local, care, cuo valoare de peste 3,3 mld. euro, i-a luat locul lui Orange.

"Suntem pentru prima dată pe podium. Hidroelectrica estelocomotiva sistemului energetic şi poate o transformăm şi înlocomotiva creşterii economice", a spus Mihai David, directorulgeneral al companiei care a raportat în primele nouă luni un profitde circa 100 mil. euro faţă de pierderile de circa 24 mil. euro din2009.

De altfel, una dintre temele care s-au regăsit de mai multe oriîn ultima vreme în discursul directorului Hidroelectrica a fost căascensiunea economiei româneşti va avea la bază energia şiagricultura.

"Valoarea companiilor ar putea fi mai mare şi de multe ori acestlucru porneşte chiar de la management. Un exemplu în acest senseste chiar Hidroelectrica. Firma nu a beneficiat de schimbărimajore la nivelul operaţiunilor şi cu toate acestea rezultatele aufost cu mult mai bune. De multe ori, valoarea acestor companii destat este dată de ceea ce se vede, dar ce este cu adevărat în elepoate fi mult mai mare", spun specialiştii din piaţă.

Statisticile arată că rezultatele obţinute de companiile de statsunt cu mult sub aşteptări. De exemplu, primele 45 de companiicontrolate de statul român, printre care se numără şi cele activeîn partea de transporturi sau de servicii, dincolo de cele prezenteîn domeniul energetic, au avut anul trecut afaceri de 10 miliardede euro, dar nu au adus bani în vistieria statului, ci dimpotrivăau înregistrat pierderi cumulate de 70 de milioane de euro.

Specialiştii din piaţă spun că unul dintre principalele motivecare stau la baza acestor rezultate dezamăgitoare este managementulcompaniilor. În contextul în care regula de bază este aceea anumirilor sau înlocuirilor de directori generali de cele mai multeori pe criterii politice, atingerea performanţei prin nişteobiective stabile rămâne în multe cazuri o misiune imposibilă. DoruLionăchescu, partenerul principal al casei de investiţii CapitalPartners, spunea recent că firmele de stat sunt nucleul în jurulcărora căpuşează fel şi fel de firme, problema fiind cea a decizieipolitice.

Dincolo de managementul defectuos, statul suferă şi de o lipsăde viziune. De exemplu, Ministerul Economiei încearcă acum să vândăo parte din pachetul de acţiuni pe care îl deţine la Petrom. Ţinândcont de modul în care a fost atacată Bursa de criză, acum maiîncasează circa 450 mil. euro. În 2005 ar fi încasat circa 900 mil.euro.

Mai mult, în ultimii ani strategiile gândite pentru dezvoltareaunor sectoare, aşa cum este cazul energiei, au fost schimbate de lao guvernare la alta, deşi acestea erau anunţate ca având "termen devalabilitate" pentru cel puţin zece ani.

Astfel statul a trecut de la ideea de a privatiza totul laconceptul de campioni naţionali, iar mulţi din piaţă spun că estenormal să fie aşa în contextul în care în domeniul energetic luptaîn pieţe se dă de la gigant integrat la gigant. Potrivitdeclaraţiilor lui David, cei doi giganţi energetici prin carestatul încearcă să regrupeze unităţile de producţie deelectricitate ar urma să devină operaţionali la începutul anuluiviitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO