Eveniment

Casa de avocatură NNDKP: Am obţinut sesizare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru clarificarea legalităţii supraimpozitării producţiei de energie electrică

Casa de avocatură NNDKP: Am obţinut sesizare Curţii de...

Autor: Robert Manea

16.02.2023, 19:19 3144

 Curtea de Apel Bucureşti a dispus de curând sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu mai multe întrebări preliminare legate de interpretarea dreptului UE relevant pentru clarificarea legalităţii supraimpozitării producţiei de energie electrică impusă prin Legea nr. 259/2021. Solicitarea a fost adresată de către o companie activă în domeniul producţiei de energie regenerabilă, reprezentată de către Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale privind supraimpozitarea producţiei de energie electrică.

Clarificări importante sunt aşteptate de la cele două instanţe din perspectiva discriminărilor create prin Legea nr. 259/2021 şi lipsei de previzibilitate şi echitate fiscală creată de această taxă, cu afectarea concurenţei pe piaţa energiei, cu descurajarea investiţiilor în energie verde şi, chiar, punerea în pericol a angajamentelor României privind atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050.

Este o decizie importantă, pe care aşteptăm cu interes şi entuziasm să o onorăm în următoarele etape în faţa Curţii Constituţionale şi în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Această decizie a instanţei de drept comun reflectă eforturile, abordarea integrată şi colaborarea echipei noastre multidisciplinare, care combină experienţa, abilităţile tehnice şi perspectiva avocaţilor specializaţi în soluţionarea disputelor, dreptul energiei şi dreptul concurenţei, precum şi a consultanţilor fiscali NNDKP”, a declarat Daniela Gramaticescu, Partener.

Echipa NNDKP care a reprezentat clientul în acest litigiu a fost formată din Ana Diculescu Şova, Partener şi coordonator al practicii de Soluţionare a Disputelor, Daniela Gramaticescu, Partener, şi Alexandru Lăcureanu, Asociat Senior, din cadrul aceleiaşi practici, Gabriela Cacerea, Partener, practica de Energie şi Resurse Naturale, Anca Diaconu, Partener, practica de Dreptul Concurenţei, Ajutor de Stat şi Drept UE şi Silviu Bădescu, Partener, NNDKP Consultanţă Fiscală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO