Ce soluţii au cei prinşi în capcana ipotecarelor

13 sep 2010 Autor: Liviu Chiru

Scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară, chiar şi până la jumătate din valorile record înregistrate în anii 2007-2008, i-a lăsat pe mulţi dintre cei care au cumpărat locuinţe în acea perioadă pe credit în postura de a plăti rate enorme, care nu mai au nicio legătură cu contextul actual.

La Budapesta, un grup de parlamentari ai partidului de guvernământ a venit săptămâna trecută cu un proiect de legislaţie care îşi propune să asigure mai multă protecţie debitorilor, iar una dintre măsurile vizate este ajustarea valorii rămase de rambursat la credit în funcţie de valoarea curentă de piaţă a imobilului finanţat.
Dacă în primăvara lui 2008 un apartament cu trei camere se vindea în Bucureşti cu 160.000 de euro, acum poate fi achiziţionat la circa 80.000 de euro, potrivit indicelui imo­biliar ZF.

În condiţiile în care în multe cazuri veniturile oamenilor s-au redus, dar nu şi rata la bancă, banii rămaşi pentru cheluielile curente - respectiv pentru consum - sunt şi mai puţini, iar asta afectează chiar revenirea economiei la scară macro.

Potrivit datelor disponibile, băncile au în derulare circa 180.000 de credite ipotecare, grosul fiind acordate în perioada de boom, din 2006 până în 2008.

Aplicând măsura propusă de parlamentarii maghiari, ar rezulta că în loc să plătească rata la un credit de 120.000 de euro (corespunzător unui avans de 25% adus la achiziţia unui apartament de 170.000 de euro), de 850 de euro pe lună, clientul ar plăti acum doar 560 de euro lunar, corespunzător unei valori de 80.000 de euro. Aceasta ar însemna o economie de 290 de euro sau de 34% la rata lunară.

Pe plan local nu există însă la acest moment discuţii concrete privind aplicarea unei asemenea măsuri, iar clienţii care simt că plătesc rate disproporţionat de mari faţă de valoarea actuală a locuinţei lor nu ar putea decât să înceteze plăţile, lăsând banca să execute imobilul. Chiar şi în acest caz, banca ar putea să îl urmărească în continuare, executându-i veniturile curente şi alte bunuri, în condiţiile în care nu îşi recuperează integral creanţele prin executarea garanţiei trecute în contract. În martie, Senatul a aprobat un proiect de lege privind falimentul personal, care prevedea ştergerea datoriilor dacă garanţiile aduse nu sunt suficiente.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
credite ipotecare
, bancile romanesti
, sect
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 10 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (10):
AristotelCostel - 14 septembrie 2010, 17:51

@mihai

"Pana la urma" preturile s-au prabusit, in ciuda disperarii tale si "pana la urma" iti vei plati ratele pana la ultimul leut/eurout/francut, altfel al mic va ramane fara acoperis deasupra capului. :)
Chiria e o alta posibilitate de asigura a acoperisului pana reuseste taticutu' sa castige bani si sa cumpere la un pret gandit de taticutu', nu de samsarutu' si bancherutu'. E normal sa vrei sa-i asiguri aluia mic acoperis deasupra capului, ca pe taticutu' il ploua in gat si a cam inceput... musonu'.

... "pana la urma"... o viata intreaga vei spera... degeaba. :)

Sectator - 14 septembrie 2010, 16:16

FALIMENT - e singura, cea mai corecta, si la indemana solutie, de fapt e solutia naturala. toti au o vina: bancile care au acceptat in garantie cutii de beton la valori exagerate (*pt GIGEL - pana la urma ma asteptam mai mult la evaluatori decat la cumparatorul obisnuit, sa faca o evaluare corecta ), cumparatorii care s-au inhamat la datorii "fara numar" ca sa cumpere cutiile de beton cu pricina. ar trebui sa plateasca cei care: au permis grade de indatorare pana la dumnezeu, au dus cursul leului sub pamant furand din buzunarele noastre ale tuturor, au acordat credite la kilogram. in rest de bine. oricum la noi se pune problema daca statul va' sa acopere vreo oala sparta...pt ca o face dintotdeauna, platitorii de impozite au subventioant toate falimentele din tara asta si o vor face si de acum incolo. nu vad motive de satisfactie nici pentru comentatorii de mai sus care nu sunt debitorii bancilor, decat daca aceste comentarii vin din alta tara.

mihai - 14 septembrie 2010, 15:59

@Bibi Cu
Bibi Cu, de ce crezi ca sunt idioti ce care si-au cumparat apartamente sa asigure copiilor lor un acoperis deasupra capului ?!?
am ajuns sa fim idioti daca vrem o casa la familia noastra in conditile in care pretul crestea de pe o zi pe alta?!?
mai explica-mi te rog cum poti sa ai apartament daca ai 25 de ani , iesi din comunism , nu ai banii, ca nu ai de unde , sa iti cumperi apartament cu banii jos.
atunci apelezi ca toata lumea asta, la credit. la banca.
ce iti zic eu este o situatie normala.
anormal este ca sunt oameni ca tine care considera ca e normal sa iti dea tata apartament si tu sa o freci prin dorobanti, si sa nu faci nimic in viata sa astepti de la tata, si anormal este ce fac bancile acum cu clientii.
pana la urrma noi o sa reusim!

Cristi - 14 septembrie 2010, 15:52

Noi ce vina avem ca unii,din lacomie,s-au indatorat pe viata? Nu este de ajuns cat suferim din pricina lor? Eu zic ca nu trebuie nici o mila pentru datornici. Sa se invete minte sa isi mai vanda viitorul pentru case si masini !!!

Aurel - 14 septembrie 2010, 15:42

Ce a omis sa spuna acest articol este ca 70% din volumul de credite dein Ungaria este in CHF. Cu alte cuvinte pentru ei aceasta masura se impunea. Pe de alta parte imi permit putin sa extrapolez problema. Cred ca suma cu care banca centrala ar putea sa adjusteze ar fi destul de mica. Sa nu uitam ca aceasta infuzie de CHF pe piata va duce implicit la o scadere a cursului valutar.

gigel - 14 septembrie 2010, 15:40

Domle ce aberatie, deci tembelii care au crezut ca un apartament in Berceni costa 100.000 de EUR trebuiesc sprijiniti ? Si cine sa plateasca banii aia, noi ? Si cu cei care muncesc si-si vad de treaba, platesc chirie si au judecat corect ca preturile sunt nesustenabile, ce facem ? Le dam la cap, nu ? Vreau sa-mi plateasca si mie cineva chiria din ultimii ani, ce ziceti ?

E o regula simpla, ai gresit, platesti. Cineva trebuie sa dea faliment, fie ca e vorba de oameni care au luat decizii aberante, banci, firme etc. Altfel o sa o lalaim tot intr-o criza, pana cand ne aducem aminte ca fara munca nu se poate sa te imbogatesti.

pop - 14 septembrie 2010, 15:40

la un credit de 170.000 euro scazand avansul de 25% rezulta un credit de 127.500 si nu 120.000 euro.

Bibi Cu - 14 septembrie 2010, 10:19

mi se pare periculos acest gen de abordare; adica eu nefacand parte din clica de idioti care au luat bani de la banca si au imbogatit samsarii de terenuri si case, trebui sa platesc oalele sparte de idiotii respectivi? eu am economisit, ei au luat credit! ce vina am eu ca ei au crezut ca se termina pamantul si casele de pe lumea asta? ai o datorie? plateste-o! eu nu am datorii si nici pe ale altora nu am de gand sa le platesc!

dare - 14 septembrie 2010, 09:17

statul roman a decretat starea de necesitate pentru a putea reduce salariile cu 25%. In schimb, pentru omul de rand, starea de necesitate nu exista. trebuie sa se lupte direct cu criza - ca si primul marinar a tarii cand se afla pe mare.
Statul roman nu a produs nici o masura care sa protejeze omul de rand, din contra i-a ingreunat situatia.

ADROS - 14 septembrie 2010, 05:27

Fac ce fac vecinii unguri si DIN NOU ma fac sa-i admir...

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine