Eveniment

Cele două ”rugăminţi” pe care i le-a făcut premierul Dăncilă lui Iohannis înainte de Summit-ul de la Sibiu: să ceară aderarea României la Schengen şi ridicarea MCV

Cele două ”rugăminţi” pe care i le-a făcut...

Autor: Diana Grigore

08.05.2019, 14:17 709

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis ca la Summitul de la Sibiu, de joi, acesta să solicite liderilor europeni aderarea României la Spaţiul Schengen şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru ţara noastră.

„România găzduieşte la Sibiu Summitul, un eveniment important atat pentru ţara noastra cât şi pentru viitorul guvernului european. Guvernul României, miniştri PSD şi ALDE au dovedit în toate evenimentele organizate în mandatul Preşedinţiei rotative că promovează interesele României şi că au capacitatea să propună soluţii cu statele membre. Am încercat să construiesc o relaţie normală pentru beneficiul românilor. Acest lucru a fost un gest de normalitate. Văd că în realitate interesul electoral al preşedintelui Ioahnnis e cel care contează. Îi solicit domnului preşedinte Iohannis să ceară aderarea la Spaţiul Schegen şi încetarea MCV pentru ţara noastră, deoarece că orice reuniune trebuie să aibă rezultate concrete pentru cetăţeni. În acest Summit trebuie să se regăsească şi interesele României şi ale românilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Summitul şefilor de stat sau de guvern din UE, va avea loc joi la Sibiu, şi este găzduit de preşedintele Klaus Iohannis. Reuniunea este prezidată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, o va prezida. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO