Eveniment

Constructii de drumuri si expropriere

25.03.2004, 00:00 30





Senatorii din Comisia juridica au avizat ieri un proiect de lege privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de autostrazi si drumuri nationale, text care stabileste conditiile de acordare a despagubirilor pentru cei expropriati in vederea realizarii unor astfel de constructii. Legea declara de utilitate publica toate lucrarile de constructie de autostrazi si drumuri nationale, expropriator fiind statul roman prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania de sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Una dintre prevederile legii stabileste ca, in cazul in care persoanele expropriate sunt nemultumite de cuantumul despagubirii stabilite, pot introduce actiune in justitie, la instanta competenta, potrivit Legii 33/1994 privind exproprierile. Potrivit senatorilor juristi Antonie Iorgovan si Ion Predescu, constructia autostrazii va continua pe toata durata unui asemenea proces, in acest fel fiind evitate blocajele intervenite, de pilda, in cazul autostrazii Bucuresti-Constanta, unde lucrarile au fost intrerupte tocmai din cauza actiunilor in instanta. Proiectul de lege urmeaza sa intre in dezbaterea plenului Senatului. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO