Eveniment

Crestere de 31% pentru Napomar

21.12.2004, 00:00 32

Compania clujeana Napomar, producator de masini unelte si subansamble, mizeaza in acest an pe o cifra de afaceri de 4,3 mil. euro, asteptand cea mai mare crestere a vanzarilor din ultimii patru ani. Dupa o evolutie constanta si cresteri anuale de maximum 20%, conducerea firmei a anuntat in 2004 vanzari cu 31% mai mari decat in 2003. Productia destinata pietei interne a scazut cu 5% fata de anul trecut, firma clujeana obtinand in acest an doar 215.000 de euro din vanzarile in tara. "Dupa 1996 a trebuit sa cautam piete externe de desfacere, pentru ca la noi cererea disparuse aproape complet, singurele lucrari pentru care eram solicitati fiind constructia unor masini de rectificat sau reparatii pentru utilajele existente", a declarat pentru ZF Transilvania, Liviu Potra, director general Napomar. Principalele piete externe de desfacere sunt Italia (43%) si Spania (29%). Pentru a putea onora contractul cu firma belgiana LVD, unul dintre clientii importanti, Napomar a infiintat in anul 2000 firma LVD Napomar unde detine 35% dintre actiuni. In prezent, LVD Napomar realizeaza 12% din productia exportata de compania clujeana distribuita exclusiv pe piata belgiana. Pentru a putea raspunde solicitarilor pietei, compania clujeana a continuat investitiile in retehnologizare, care din 2000 au depasit 2,2 mil. euro. Investitiile planificate pentru perioada 2005-2007 se ridica la 2,1 mil. euro. Napomar are ca principal actionar SIF Banat-Crisana cu 98,8% din actiuni. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO