Ca de obicei atunci când suntem confruntaţi cu o criză, o tratăm ca şi când nu ar fi criza noastră ci o cerinţă care ne vine din afară, din partea unor autorităţi suprastatale.
Politicul nu-şi asumă că are datoria ca dincolo de soluţia pe termen scurt să identifice şi să adreseze cauza care va continua să genereze în mod repetitiv acelaşi tip de criză în funcţionarea economiei.
Reacţia decidenţilor politici la criza deficitului bugetar nu a fost de a identifica sursele haosului din fiscalitate şi de adoptare a unei strategii pe termen mediu pentru înlăturarea lor, ci numai de a găsi măsuri imediate care să „satisfacă cerinţele Comisiei Europene“.
Politicienii români s-au certat pe cum stinge un incendiu (criza deficitului bugetar) fără să îşi asume că există o defecţiune a sistemului de fiscalitate care va provoca în permanenţă scurtcircuite economice generatoare de incendii/crize tot mai severe.
Negocierile politice privind depăşirea ţintei de deficit bugetar au arătat, încă o dată, lipsa unei gândiri proprii şi abordări prin prisma interesului naţional.
Politicul a refuzat să discute despre „elefantul din cameră“: impozitarea excesivă a muncii şi remedierea ei prin reaşezarea altor impozite.
Nivelul înalt de „impozitare a muncii“ a dus la explozia „exceptărilor fiscale“: de la taxarea microîntreprinderilor şi PFA la IT, construcţii şi agricultură etc. Trebuie să acceptăm că dezechilibrele între taxarea muncii şi taxarea capitalului au dus şi vor duce în continuare la alocarea iraţională a resurselor şi sunt sursa „complexităţii“ sistemului nostru fiscal.
Atâta timp cât vor exista aceste dezechilibre, unii agenţi economici şi cetăţeni vor căuta soluţii de optimizare fiscală legale şi cvasilegale (e.g. dividentul ridicat de proprietarul - acţionar impozitat cu 10% se transformă în completare la salariu pentru angajat, impozitat altfel cu 47%).
Pe de altă parte, exceptările fiscale acordate unor sectoare de activitate creează avantaje pentru angajatorii din acele domenii faţă de ceilalţi angajatori care nu au privilegii fiscale(crowding out).
Un exemplu este cazul angajatorilor care îndeplinesc formalităţile şi îţi aduc muncitori din Asia. Aceştia, în loc să vină la cel care i-a angajat, se duc direct de la aeroport pe poziţii de curier la companiile de distribuţie .
Acestea pot să le ofere salarii mai mari, întrucât nu plătesc CASS etc.
Cam acelaşi lucru ţi se întâmplă şi atunci când angajezi un electrician şi eşti în concurenţă cu o firmă dintr-un domeniu care are exceptări la taxele pe muncă; nu vei putea să oferi salariul pe care îl primeşte într-un domeniu cu privilegii fiscale.
Până la urmă politicieni şi oameni de afaceri trebuie să fim conştienţi că forţa de muncă pleacă din România şi datorită faptului că taxarea necompetitivă a muncii nu permite plata unor salarii mai mari. Reacţia pe care am avut-o din partea unor politicieni şi chiar a unor oameni de afaceri la regândirea fiscalităţii asupra muncii a fost: „problema e prea complexă“, „necesită timp“, „avem alte probleme mai urgente“.
Asa este, problema e complexă şi necesită timp de soluţionare dar e obligatoriu să fie abordată imediat.
Este momentul ca dincolo de soluţiile de moment care se vor negocia la Bruxelles în perioada următoare, să se ajungă la o înţelegere la nivel politic, sub forma de moratoriu pentru o perioadă de 3-4 ani, între partidele aflate la guvernare (sau dacă e posibil, între principalele partide politice) privind echilibrarea „taxării muncii“ cu celelalte tipuri de taxe.
Acest pact politic trebuie să stabilească obiective clare privind reducerea taxării muncii insoţită de revederea nivelului fiscalităţii în celelalte domenii (inclusiv a „taxării capitalului“).
Este o problemă de mare complexitate care nu se poate rezolva pe termen scurt şi care implică asumare politică bazată pe studii de impact şi soluţii din partea specialiştilor.
