Eveniment

Inflaţia ar trebui să se stabilizeze la 2,5% din 2013 până la adoptarea euro

Autor: Liviu Chiru

02.11.2010, 23:57 75

BNR a anunţat ieri că a stabilit ţinta de inflaţie pentru 2012la 3%, încadrată de obişnuitul interval acceptat de variaţie deplus minus un punct procentual. Din 2013 banca centrală vorbeşte deo "ţintă staţionară de inflaţie", respectiv care ar trebui sărămână stabilă şi în anii ulteriori, de 2,5%, cu acelaşi intervalde variaţie.

"S-au făcut multe calcule şi acesta este nivelul care ar ajutaeconomia", spune Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR peprobleme de politică monetară. Ambele ţinte aprobate ieri deConsiliul de Administraţie al BNR urmează să fie discutate şi cuGuvernul. Practic, ţinta de inflaţie de 2,5% va fi menţinută pânăla trecerea la euro, care era programată pentru ianuarie 2015, însărespectarea acestui calendar pare tot mai dificilă. După trecereala euro, politica monetară va fi condusă de Banca CentralăEuropeană, BNR păstrând în principal competenţe pe partea desupraveghere prudenţială a băncilor.

Pentru anul viitor BNR are stabilită o ţintă de 3%, faţă de 3,5%,anul acesta. Banca centrală lucrează cu ţinte de inflaţie, care artrebui să ancoreze aşteptările inflaţioniste, dar prezintă şiproiecţii asupra evoluţiei preţurilor, pe care le actualizeazătrimestrial. În actuala proiecţie, BNR anticipează că inflaţia vaurca la 7,8% până în decembrie, urmând însă să încetineascăputernic în a doua parte a anului viitor, până la 3,1%.

Orizontul de prognoză se încheie acum în vara lui 2012, când esteanticipată o inflaţie de 3%. Marja de eroare a prognozei creşteînsă odată cu perioada, de la un punct procentual pentru sfârşitulanului până la 2,4 puncte procentuale pentru iunie 2012.
"În urma evaluării noilor proiecţii, precum şi a riscurilor şiincertitudinilor asociate acestora, în principal a celor decurgânddin factori aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale -activaţi inclusiv în contextul derulării necesarului proces deconsolidare fiscală - CA al Băncii Naţionale a decis menţinereaţintei de inflaţie pentru anul 2012 la un nivelul de 3%, plus/minusun punct procentual", potrivit reprezentanţilor bănciicentrale.
Guvernatorul Mugur Isărescu va prezenta joi, într-o conferinţă depresă, Raportul asupra inflaţiei pe trimestrul al treilea, care vaconţine şi un set nou de prognoze privind inflaţia.

Ce spune BNR

n BNR reafirmă că monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interneşi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prinutilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigurerealizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şia stabilităţii financiare.

n Reintrarea inflaţiei pe o traiectorie descendentă şi reluareape baze sustenabile a creşterii economice depind în mod decisiv deimplementarea fermă şi consecventă în cadrul mixului de politicimacroeconomice a măsurilor de consolidare fiscală, a reformelorstructurale şi de creşterea gradului de absorbţie a fonduriloreuropene.

n CA al BNR a decis menţinerea ţintei de inflaţie pentru anul2012 la nivelul de 3 la sută ±1 punct procentual. Banca centrală vaadopta începând cu anul 2013 o ţintă staţionară de inflaţie,situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţinteleasumate urmează să fie discutate cu guvernul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO