Eveniment

INS: Câştigul salarial mediu net a fost în iulie de 2078 lei, cu 12,4% peste iulie 2015

INS: Câştigul salarial mediu net a fost în iulie de...

Autor: Roxana Rosu

06.09.2016, 10:38 577

În acelaşi timp, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2875 lei, cu numai 1 leu mai mare decât în luna iunie 2016, a anunţat Institutul Naţional de Statistică.

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,4%. În termeni reali, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, creşterea a fost de 13,3%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 100,2% pentru luna iulie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 158,7%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2016.

Potrivit datelor INS, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în iulie, în aproape egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-3,0%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,3%) şi în administraţia publică (-0,2%).

Cele mai semnificative majorări au fost în zona de depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, cu 14%, respectiv cu 13,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. În plus, creşteri de 4-9% au avut loc în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Majorări cuprinse între 2% şi 4% au fost raportate în hoteluri şi restaurante, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi de servicii.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iunie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în extracţia minereurilor metalifere, de 10,9%, şi în fabricarea băuturilor, activităţi de editare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), între 7,0% şi 9,5%.

În sectorul fabricării de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi pe apă, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tranzacţii imobiliare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, salariile s-au redus cu 3,5-6,5%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO