Eveniment

Iohannis i-a luat un set lui Dragnea: Fondul Suveran de Investiţii trebuie să mai aştepte

Controversatul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a dat dreptate miercuri opoziţiei, dar nu în toate plângerile ei

Controversatul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a dat dreptate miercuri opoziţiei, dar nu în toate plângerile ei

Autor: Iulian Anghel

19.07.2018, 00:04 588

Din comunicatul Curţii se poate înţelege că judecătorii s-au pronunţat doar asupra aspectului de neconstituţionalitate „extrinsecă”, întrucât FSDI este organizat ca societate pe acţiuni, iar Curtea Constituţională a statuat în trecut că înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni nu poate fi făcută prin lege, ci prin decizie administrativă întrucât avem de-a face cu o operaţiune cu caracter individual.

„Curtea a reţinut că înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. dă expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabile, prin definiţie, numai unui singur caz expres determinat, creând o societate cu un singur acţionar supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr. 31 / 1990” (...) şi a actelor următoare potrivit cărora «unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a guvernului». Prin urmare, Curtea a cons­tatat că legea criticată a fost adop­tată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat (...)”, arată Curtea.

Ea nu spune nimic despre alte mul­te sesizări de neconsti­tuţio­nalitate „intri­nsecă” sesizate de preşedinte, pri­vind, de pildă, strategia investi­ţională, modul de selectare a conducerii şi modalitatea de înstrăinare a acţiunilor sau activelor din proprietatea FSDI.

Din acest punct de vedere, deşi opoziţia clamează un succes, acesta nu există pentru că Curtea nu a blocat înfiinţarea Fondului cum dorea opoziţia, ci a spus că el trebuie făcut prin hotărâre de guvern. Prin urmare, guvernul poate lua astăzi, când are şedinţă, decizia de a crea, prin hotărâre, FSDI, în chiar forma în care legea a ieşit din Parlament şi a fost contestată la Curte. Legea de înfiinţare a FSDI – având un capitalul social format din pachete de acţiuni ale celor 33 de companii din portofoliu şi din aport în numerar de 9 mld. lei - a fost adoptată de Parlament pe 7 iulie şi a fost trimisă spre promulgare preşe­dintelui Klaus Iohannis pe 16 iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO