Eveniment

Jumătate dintre managerii „privaţi“ numiţi în companiile de stat nu au experienţă în mediul privat sau sunt „politici“

Foto Shutterstock

Autor: Adelina Mihai

25.04.2013, 00:09 2739

Aproape jumătate dintre managerii „privaţi“ care formează consiliile de administraţie din opt companii de stat (adică 26 dintr-un total de 51 de administratori) sunt sau au fost membri ai unui partid politic, au făcut afaceri cu politicieni sau au ocupat funcţii de conducere în aceste companii şi în trecut – aşa arată o primă scanare a proiectului de introducere a managementului privat la companiile de stat. În ceea ce priveşte recrutarea celor care ocupă funcţia de CEO, datele centralizate de ZF arată că doar doi dintre cei zece executivi plasaţi în funcţia de CEO „privat“ sunt cu adevărat „privaţi“, restul de cinci fiind fie foşti directori din companiile respective numiţi anterior politic, fie nu au experienţă în sectorul privat.

 

PDL vrea moţiune pentru reluarea recrutărilor

La începutul acestei săptămâni, deputaţii PDL – partidul aflat la putere atunci când a început proiectul de introducere a managementului privat la companiile de stat – au iniţiat o moţiune simplă, denumită „Companiile de stat în guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?“, care urmează să fie dezbătută după sărbătorile de Paşti, potrivit Mediafax. Reprezentanţii opoziţiei propun ca „la acele companii de stat unde au fost desemnate persoane implicate politic şi fără experienţă în domeniul de activitate să fie reluate procedurile pentru numirea conducerilor“.

Pe de altă parte, parlamentarii PDL uită că, atunci când proiectul era sub gestiunea lor, procesele de contractare a firmelor de recrutare de manageri privaţi s-au tergiversat timp de mai bine de un an, iar presiunea politică pusă pe firmele de consultanţă şi recrutare au făcut imposibilă vreo numire de CEO privat până la schimbarea guvernului.

Totuşi, chiar dacă în guvernarea Ponta procesul „CEO privat la stat“ a avut o evoluţie rapidă (Guvernul şi-a intrat în atribuţii în iunie anul trecut, iar primul CEO privat – al Tarom – a fost numit în luna noiembrie), derapajele nu au întârziat să apară. Spre exemplu, patru dintre cei opt CEO „privaţi“ numiţi la marile companii de stat – Laurenţiu Ciurel (CEO al CEN Oltenia), Daniel Georgescu (Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa), Ion Smeeianu (directorul Poştei Române) şi Ioan Rusu (directorul general al Transgaz) – ocupă aceste funcţii din iunie anul trecut, când au fost numiţi politic, prin ordin de ministru, dar care şi-au menţinut poziţiile şi după ce au trecut „filtrul“ firmelor de recrutare.

Puterea spune că întâi trebuie să se vadă rezultatele

Reprezentanţii puterii spun însă că PDL-ul ar trebui să se gândească la managementul defectuos pe care l-au menţinut în companiile de stat în timpul guvernării lor, decât să facă moţiuni împotriva USL fără să vadă întâi rezultatele noilor manageri.

„Să vedem întâi rezultatele economice ale noii conduceri a companiilor de stat şi apoi să discutăm despre culoarea părului a membrilor sau despre faptul că poate unii au fost vecini în copilărie cu Victor Ponta şi nu cu Emil Boc. PDL-ul ar trebui întâi să îşi facă o moţiune vizavi de ce au făcut managerii lor, pentru că dacă CFR-ul sau Poşta erau companii profitabile, nu mai discutam acum de­spre o schimbare a filosofiei de management. Actualei conduceri nu i se poate reproşa că este virusată de un mesaj politic până când nu se vor vedea rezultatele economice“, a spus Mihai Tudose (PSD), preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor.

 

Un milion de euro cheltuiţi pe consultanţi

Printre alte numiri „private“, dar politice, ale managerilor care ocupă poziţii de conducere la companiile de stat se află cele ale lui Lucian Băluţ (directorul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, numit prin ordonanţa de introducere a managementului privat, dar care nu are deloc experienţă în privat şi care este şeful organizaţiei PSD Constanţa), al lui Valentin Macec (fost consilier al ministrului transporturilor, numit în CA la Tarom) sau a deputatului Gelil Eserghep în CA la Poştă.

Pentru proiectul „CEO privat la stat“, Guvernul a cheltuit peste un milion de euro pe firmele de recrutare, acestea practicând uneori tarife duble faţă de cele încasate de la clienţi din privat. Ei nu pot fi traşi la răspundere pentru candidaţii pe care i-au pus pe liste, pentru că decizia finală a managerilor numiţi nu le aparţine lor, ci AGA, formată din reprezentanţii ministerelor în subordinea cărora se află companiile de stat. Nici cei care au luat decizia finală de numire în funcţie a managerilor „privaţi“ nu pot fi învinuiţi, pentru că şi-au făcut datoria de a apela la ajutorul experţilor independenţi.

Ziarul Financiar continuă seria de articole prin care îşi propune să răspundă la întrebările legate de eficienţa măsurilor luate de Guvern în cazul companiilor de stat, considerate în ultimii ani a fi tratate în „regim special“ faţă de companiile private.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO