Eveniment

Lucrările de construcţii inginereşti şi nerezidenţiale au crescut cu 2%, cele rezidenţiale au scăzut cu 15%

Lucrările de construcţii inginereşti şi nerezidenţiale au crescut cu 2%, cele rezidenţiale au scăzut cu 15%

Foto: Silviu Matei

Autor: Mediafax

08.02.2013, 00:01 300

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,2% ca serie brută anul trecut, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Anul trecut a scăzut volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente cu 11,4% şi cel al lucrărilor de reparaţii capitale cu 8,9%. Volumul lucrărilor a crescut la construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale cu 2,9%, respectiv cu 2,1%. La clădirile rezidenţiale, volumul lucrărilor a scăzut cu 15,4%. Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut anul trecut cu 1,6%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (10,4%). La lucrările de reparaţii capitale şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au înregistrat scăderi cu 11,2%, respectiv cu 7,9%. S-au înregistrat scăderi la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 16,7%, respectiv cu 0,2%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor a crescut cu 9,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO