Eveniment

Opoziţia atacă legea bugetului pe 2012 cu peste 8.000 de amendamente

Opoziţia atacă legea bugetului pe 2012 cu peste 8.000 de amendamente

Emil Boc, primul-ministru: Opoziţia ne propune nişte măsuri care ar duce la majorarea deficitului cu 3,8 procente, ceea ce înseamnă 5,2 miliarde euro de adus în plus.

Autor: Iulian Anghel

05.12.2011, 00:08 333

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului încep astăzi discuţiile pe marginea legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale, la care opoziţia a depus peste 8.000 de amendamente ce trebuie discutate în comisiile de specialitate în doar o săptămână, întrucât calendarul propus de conducerea Legislativului prevede ca luni 12 decembrie actul normativ să intre în dezbaterea plenului.

Lupta pentru împărţirea resurselor, mai precis a celor 206 mld. lei prevăzut a fi cheltuiţi în 2012 în bugetul consolidat, se va da începând de astăzi în Parlament.

Până ieri, PNL depusese 2.200 de amendamente, după cum au anunţat liderii acestui partid, în vreme ce până vinerea trecută numărul amendamentelor formulate de PSD depăşise 6.000.

Opoziţia contestă înseşi fundamentele bugetului, în principal deficitul bugetar de 1,9% din PIB (11,2 mld. lei) prevăzut în proiect. Este imposibil un deficit bugetar de sub 2% din PIB, în condiţiile în care dobânzile la serviciul datoriei publice reprezintă doar ele 2% din Produsul Intern Brut, susţine liderul PNL Crin Antonescu. El suspectează o intenţie ascunsă a puterii, anume un deficit de 3% din PIB şi chiar peste, realizat prin rectificări bugetare, dar care să îndrepte banii spre programe cu impact electoral, având în vedere că 2012 este an electoral. Doar că Guvernul ar avea probleme să finanţeze şi acest deficit având în vedere că pieţele sunt extrem de sensibile la nivelul deficitului şi orice derapaj va fi penalizat sub formă de dobânzi mult mai mari, într-un an în care statul român nu va avea probleme doar cu deficitul, ci şi cu rostogolirea unor datorii scadente de peste 12 mld. euro.

Guvernul care conduce ţara de trei ani nu a reuşit să modifice fundamental structura cheltuielilor, cheltuielile sociale consumând, în continuare, cea mai mare parte din venituri. Cheltuielile cu investiţiile pentru 2012 sunt mari, peste 36 mld. lei, dar multe vor merge în plata datoriilor vechi.

Lupta pentru buget se dă, aşadar, sub auspiciile campaniilor electorale ce se vor consuma într-unul din cei mai dificili ani pe care trebuie să-i traverseze România, având în vedere constrângerile din ce în ce mai mari care apasă asupra bugetului şi a veniturilor statului, pe măsură ce bănuielile că economia europeană va intra într-un nou vârtej de criză încep să fie confirmate de realităţi. Instituţiile internaţionale au plasat, de alt­minteri, în repetate rânduri, campania electorală din 2012 în rândul riscurilor însemnate care pot destabiliza economia.

PNL şi PSD au amendamente de fond care dacă ar fi adoptate, ar trebui să conducă la formarea unui alt proiect pentru că ele prevăd mutări de sume importante între ministere, dar şi modificări în structura taxelor şi impozitelor, precum reducerea TVA (cu 1% în 2012, continuată pe anii următori), un regim al TVA special pentru agricultură, majorarea pensiilor în conformitate cu legea (măsură blocată acum) sau reducerea cu 50% a cheltuielilor statului cu bunurile şi serviciile. Opoziţia nu are însă voturile necesare pentru a-şi impune viziunea.

Premierul Emil Boc a comentat impactul bugetar al acestor măsuri propuse de USL: "Opoziţia ne propune nişte măsuri care ar duce la majorarea deficitului cu 3,8 procente, ceea ce înseamnă 5,2 miliarde euro de adus în plus. Preferăm stabilitate în loc de iresponsabilitate şi aventură. Domnii Ponta şi Antonescu nu văd că în Uniunea Europeană nimeni nu mai vorbeşte limba populismului, a deficitelor mari. Parcă cu dinadinsul vor răul acestei ţări doar cu scopul de a obţine nişte voturi în plus".

Creşterea economică pe care a fost construi bugetul în 2012 este situată în intervalul 1,8 - 2,3%. Dar şi acest scenariu începe să fie considerat optimist, pe măsură ce situaţia în Europa se înrăutăţeşte.

Bugetul general consolidat pentru 2012 este construit pe venituri totale de 195,3 miliarde de lei şi cheltuieli totale de 206,5 miliarde de lei. Deficitul nominal ar urma să fie de 11,2 miliarde de lei, reprezentând 1,9% din PIB pe metodologia cash şi sub 3% pe ESA.

Toată această construcţie poate fi dată peste cap dacă criza se reîntoarce cu furie, drept urmare, problema foarte spinoasă va fi aceea a menţinerii în frâu a cheltuielilor, astfel încât finanţarea deficitului stabilit de 1,9% din PIB să nu fie pusă în pericol. Menţinerea în ţinta de deficit anunţată trebuie să fie obiectivul major al Guvernului, întrucât costul finanţării depinde în mod covârşitor de acest lucru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO