Eveniment

Ponta le cere angajaţilor Oltchim să nu mai protesteze că sperie investitorii

Ponta le cere angajaţilor Oltchim să nu mai protesteze că sperie investitorii

Angajaţii Oltchim au ajuns din nou la limita răbdării, ei neprimindu-şi salariile de mai multe luni de zile. Potrivit sindicaliştilor, în prezent numai 100 din cei circa 3.300 de angajaţi mai lucrează în combinat, cauza fiind lipsa de fonduri pentru repornirea activităţii. Mediafax Foto

Autor: Mediafax, Adrian Cojocar

14.11.2012, 00:05 200

Premierul Victor Ponta spune că Ministerul Economiei poartă în continuare discuţii cu investitori strategici privind preluarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi în acest sens le-a cerut angajaţilor să înceteze protestele violente pentru că sperie investitorii care le-ar putea plăti salariile restante.

"Mesajul meu pentru angajaţii Oltchim este că restructurăm compania, o curăţăm de căpuşe, asigurăm repornirea şi continuăm discuţiile, chiar în zilele urmă­toare, cu investitorii strategici. Cu cât vor ieşi mai mult în acţiuni violente, cu atât îi speriem mai mult pe cei care vor să investească, inclusiv băncile. Dacă ei îi gonesc pe toţi, ajungem la ce este mai rău. Dacă cei care îi aţâţă, Roibu şi oamenii lui Boureanu şi Videanu, îi pun să iasă în faţa combinatului, o să-i speriem cu cei cu bani", a declarat premierul.

Oltchim este una dintre "bombele" lăsate pe capul actualului Guvern de vechile guverne care au condus România şi care au închis ochii la problemele combinatului şi le-au pasat de la unul la altul până când combinatul şi-a închis porţile, iar angajaţii au ieşit în stradă. Remus Borza, specialist în insolvenţe care a primit sarcina de a restructura Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, este de părere că actualul Guvern va face acelaşi lucru, iar Oltchim va intra de asemenea în insolvenţă imediat după alegerile din decembrie pentru că în prezent este "ţinut în viaţă artificial".

De mai multe luni de zile salariaţii Oltchim nu şi-au mai primit salariile pentru că fabrica şi-a întrerupt activitatea timp de mai mult de o lună din lipsă de fonduri, iar repornirea activităţii se face cu paşi mărunţi, în prezent numai 100 din cei circa 3.300 de angajaţi lucrând în combinat, potrivit sindicaliştilor.

Mai mult, ajutoarele de salarii pe care Guvernul le-a virat către Oltchim în loc să ajungă la angajaţi s-au oprit în conturile băncilor creditoare, la care Oltchim a adunat restanţe, potrivit lui Ponta. "Putem să-i rugăm, să facem demersuri legale, dar este greu să-i oprim cât timp datoriile vin din trecut."

La sfârşitul lunii septembrie Oltchim avea restanţe totale care depăşeau un miliard de lei, acumulate în urma pierderilor din ultimii ani, care s-au cifrat la câteva sute de milioane de lei pe an.

Aproximativ 400 de salariaţi de la Oltchim au protestat luni şi marţi în faţa pavilionului administrativ, cerând să le fie plătite salariile restante pentru lunile septembrie şi octombrie şi ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile legate de plata salariilor.

Întrebat de jurnalişti dacă "va cere capul" ministrului economiei Daniel Chiţoiu, aşa cum a promis Ponta în cazul în care acesta nu va rezolva situaţia de la Oltchim, premierul a precizat că acesta a repornit unele secţii şi va continua discuţiile cu investitorii. La rândul lui, Chiţoiu spune că a sesizat Parchetul şi ANAF în legătură cu suspiciuni de corupţie şi prejudicii de 6 mil. euro aduse Oltchim în urma "căpuşării de firmele din PDL".

Guvernul a încercat în septembrie să privatizeze combinatul, însă procesul s-a soldat cu un eşec, după ce Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a putut să convingă OPSPI că deţine cele 45 mil. euro pe care le-a licitat.

După eşecul privatizării acţiunile Oltchim, care în trecut erau una dintre cele mai dinamice, au înregistrat o corecţie puternică pe bursă şi au atins ieri un nou minim, de 0,515 lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea companiei se ridică la 39 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO