Eveniment

Premierul Nicolae Ciucă anunţă reducerea cu 10% a cheltuielilor ministerelor şi îngheţarea angajărilor la stat cu câteva excepţii

Premierul Nicolae Ciucă anunţă reducerea cu 10% a...

Autor: Mediafax

08.05.2023, 16:54 180

Ciucă anunţă luni reducerea cu 10% a cheltuielilor ministerelor la bunuri şi servicii, oprirea achiziţiilor de autovehicule, de mobilier, precum şi a altor cheltuieli neesenţiale ale instituţiilor publice. Vor fi îngheţate angajările la stat, cu excepţia învăţământului şi sănătăţii.

Premierul Nicolae Ciucă spune că a încheiat, împreună cu partenerii de coaliţie, discuţiile pe măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.

„Am decis să reducem cu 10% cheltuielile ministerelor la bunuri şi servicii, să oprim achiziţiile de autovehicule, de mobilier, precum şi alte cheltuieli neesenţiale ale instituţiilor publice. Vom îngheţa angajările la stat, bineînţeles ţinând cont că învăţământul şi sănătatea au, în continuare, nevoie de personal. Am stabilit că este necesară o reducere la jumătate a numărului consilierilor din cabinetele demnitarilor din aparatul guvernamental. Tot în coaliţie, am decis şi introducerea lanţului scurt de aprovizionare, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu şi de sănătate. Mai precis, în acest circuit activitatea economică se desfăşoară în zona de producţie sau în vecinătatea acesteia şi se realizează prin mijloace ecologice şi sustenabile de producţie agroalimentară”, spune Ciucă.

Concret, prin această măsură vânzarea se va face de la un fermier la un consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediari.

În plus, entităţile publice care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică (cantine şcolare, unităţi militare, cantine spitaliceşti etc.) vor achiziţiona alimente din vecinătate, conform unor reguli bine stabilite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO