Eveniment

Remus Vulpescu, audiat la DNA

Remus Vulpescu, audiat la DNA

Autor: Mediafax

02.09.2015, 00:00 144
Remus Vulpescu, fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, a declarat, marţi, la ieşirea de la DNA, că a fost audiat ca martor într-un dosar în care sunt cercetate fapte comise de directorii unor companii naţionale. Remus Vulpescu a spus că a dat o declaraţie amănunţită în faţa anchetatorilor, în calitate de martor într-un dosar de corupţie, el afirmând că directorii companiilor naţionale româneşti ar trebui să-şi îndeplinească îndatoririle, ci nu să facă afaceri imobiliare. „Afacerile imobiliare sunt din păcate o zonă de activitate care nu a încetat, nu a dispărut din activitatea companiilor de stat. Companiile de stat nu trebuie să fie agenţii imobiliare sau dezvoltatori imobiliari“, a arătat Vulpescu. Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că Remus Vulpescu a fost audiat ca martor într-un dosar privind editura Coresi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO