Eveniment

Sarbatorile de iarna urca traficul Blue Air cu 15%

04.12.2008, 19:51 27

Compania Blue Air, cel mai mare operator low-cost de pe piata locala, estimeaza ca va inregistra in perioada sarbatorilor de iarna o crestere de pana la 15% a numarului de pasageri pe majoritatea curselor, aceasta fiind unul dintre varfurile de vanzari, alaturi de sarbatorile de Paste si de sezonul estival.

Ultimele doua curse introduse de companie in sezonul de iarna, incepand din octombrie, pe rutele Bucuresti - Reus (Spania) si Arad-Treviso Venetia vor avea o contributie importanta in avansul preconizat de Blue Air, care mizeaza deocamdata pe traficul etnic.
Intr-o luna si jumatate de la inaugurarea cursei Bucuresti-Reus, operatorul aerian sustine ca a inregistrat un grad de ocupare de 70%, ceea ce reprezinta echivalentul a 2.100 de pasageri, perioada sarbatorilor urmand sa ridice numarul acestora cu circa 12%. "Pentru 2009, estimam cresterea numarului de pasageri pe aceasta cursa, preconizand un grad de ocupare de 80%. Traficul etnic reprezinta un segment pe care il targetam in mod direct, dar pe viitor vom incerca sa majoram si ponderea turistilor si a clasei buiness", a declarat Diana Neculcea, route manager in cadrul Blue Air, care ia in calcul aceasta alternativa in cazul intoarcerii masive a romanilor din strainatate.
"Ruta spre si dinspre Reus deserveste comunitatii de romani concentrate in regiunea Tarragona, dar ofertele turistice pe Costa Dorada au fost un motiv in plus pentru introducerea unei curse incepand din aceasta toamna", spune Neculcea.
Blue Air opereaza pe aceasta ruta cu doua zboruri pe saptamana in zilele de marti si sambata. Compania intentioneaza sa dezvolte aceasta destinatie atat prin marirea numarului de curse, cat si prin introducerea unor zboruri catre Reus si din alte orase ale Romaniei. "In perioada urmatoare vom introduce o noua destinatie in orarul de vara 2009, respectiv Arad-Reus si retur. Noua cursa va avea acelasi numar de frecvente", continua Neculcea.
Flota companiei cuprinde in prezent opt aeronave Boeing 737, urmand ca alte doua sa o intregeasca pana la sfarsitul lui 2009. Compania a semnat anul acesta contracte pentru achizitionarea a cinci avioane Boeing 737 Next Generation. Pentru acest an, Blue Air estimeaza un total de 1,2 milioane de pasageri si un grad de ocupare de 83%. Compania a inregistrat o cifra de afaceri de peste 95 de milioane de euro in 2007 si estimeaza 120 de milioane de euro pentru anul acesta.
Pe segmentul low-cost mai opereaza la nivel local MyAir, Germanwings, easyJet sau Ryanair. Daca toti operatorii low-cost isi vor atinge tintele de trafic pe acest an, intreaga piata se va ridica la aproximativ 3 milioane de pasageri, fata de mai putin de doua milioane de pasageri anul trecut, potrivit unor calcule anterioare ale ZF.
 
Tarom spune ca nu face profit
Compania TAROM, cel mai mare operator aerian de pe piata locala, estimeaza ca va finaliza anul cu o cifra de afaceri conform bugetului stabilit initial, respectiv 450 mil. dolari, insa reprezentantii firmei apreciaza ca nu vor raporta profit. TAROM a inregistrat in 2007 un profit net de 21,7 mil. euro (72,6 mil. lei), in crestere cu 67% in lei fata de anul precedent, potrivit Ministerului Finantelor. "Speram sa nu avem pierderi", a declarat Ruxandra Brutaru, director general adjunct al TAROM. Operatorul a prezentat ieri cea de-a doua aeronava Boeing B737-800 inchiriata pe o perioada de minim cinci ani, cu o capacitate de 186 de locuri, aeronava care mareste eficienta costurilor de combustibil cu pana la 4%, potrivit datelor companiei. Valoarea contractului de inchiriere este estimata la 350.000 de dolari pe luna, iar TAROM va ajunge in februarie la trei astfel de aparate de zbor. Compania care detine o flota de 23 de aeronave estimeaza ca va finaliza anul viitor cu 26 de aparate de zbor si o crestere de 15% a numarului de pasageri transportati.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO