România traversează în 2023 o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi geopolitic. În ciuda creşterii PIB-ului şi a prosperităţii generale a locuitorilor în ultimii 20 de ani, există un sector al economiei care a avut o evoluţie aparte.
Ca urmare a unui context economico-social defavorabil şi a unor decizii de management, situaţia presei scrise din România a ajuns astăzi mai complicată decât în alte ţări ale lumii. Publisherii, firmele care deţin şi publică ziarele, încearcă să găsească noi modele. În această evoluţie, apar crize, iar cea mai mare criză este când comercialul intră în conflict cu editorialul.
Ziarul Financiar a abordat foarte puţin sau deloc până acum businessul de media în articolele sale, însă probabil că a venit timpul unei exprimări, cel puţin în nume personal, având în vedere experienţa de 25 de ani în acest sector de activitate.
Consider că situaţia mai dificilă a presei scrise din România faţă de cea din Ungaria, Cehia, Polonia, vestul Europei, SUA, sau chiar faţă de Bulgaria, este cauzată atât de un dezechilibru istoric între puterea clienţilor de publicitate/agenţiilor de publicitate şi puterea presei scrise, cât şi de decizia publisherilor români de presă scrisă de a permite citirea gratis online a tuturor articolelor din presa tipărită şi vândută la chioşc sau prin abonamente, decizie ce a subminat practic valoarea ziarului pe hârtie în ochii cititorului.
În anii ‘97, ‘98, ‘99, în faţa creşterii acestui mediu - internetul - care oferă o mare oportunitate de a fi prezent în faţa cititorilor oriunde pe glob şi într-un mod foarte rapid, bineînţeles că ziarele au încercat să îl folosească. Primul pas a fost să îşi arunce tot conţinutul gratis online – unii în speranţa de a câştiga noi surse de venituri din publicitate pe internet după modelul televiziunilor, alţii pur şi simplu pentru că era în trend.
Unele ziare, precum Ziarul Financiar, au sesizat imediat scăderea vânzărilor în print după ce au pus conţinutul gratis pe internet şi au instalat un aşa-numit paywall – subscripţie, adică au cerut cititorilor să plătească un abonament la fel ca în cazul abonamentului pentru ziarul pe hârtie, aceasta la iniţiativa managerilor şi proprietarilor vizionari de atunci. Alţii nu au făcut-o şi nu o fac nici acum, tot sperând că modelul veniturilor din online advertising va da roade.
Între timp, entuziaşti ai internetului, un mediu care într-adevăr a revoluţionat mass-media, au tot susţinut că introducerea subscripţiei pe internet nu va aduce beneficii şi că vor scădea veniturile din publicitate. Totuşi, faţă de România, absolut toate pieţele de mass-media print din Europa de Est, din Occident şi din Statele Unite au trecut, chiar şi în cazul unor ziare mici, de provincie, la modelul de subscripţie. Majoritatea marilor ziare din lume, precum New York Times, Financial Times, Wall Street Journal, The Times, Le Figaro, Le Monde, Gazeta Wyborcza (Polonia), Il Sole 24 (ziarul de business al Italiei), La Repubblica sau chiar Trud (Bulgaria), cer cititorilor de pe internet să plătească un abonament lunar pentru a citi în întregime ştirile din ediţia respectivă.
De altfel, este şi logic să îţi protejezi conţinutul şi să îl respecţi şi pe cititorul de ziar tipărit, care dă 3 lei, 5 lei sau 15 lei pe un ziar, şi să ceri abonament şi pentru ziarul pus online. Cum să mai cumpere cineva ziarul de la chioşc sau să se aboneze dacă ştie că are totul gratis pe net? Este absurd.
Mai ales că, după cum modelul Netflix a arătat, de fapt internetul este o oportunitate uriaşă pentru mass-media sau entertainment.
Marile ziare internaţionale precum New York Times sau Wall Street Journal pur şi simplu au înflorit din punct de vedere financiar sau cel puţin şi-au micşorat declinul veniturilor după introducerea subscripţiei online. Chiar şi Facebook are în vedere introducerea unei variante de abonanament pentru acces fără reclamă la conturi în Europa, conform Wall Street Journal.
Modelul în sine de subscripţie online pentru ziare este limpede mult mai profitabil decât acela al subscripţiei sau vânzării unui ziar tipărit având în vedere că nu există costuri de distribuţie, ci maximum un cost de vânzare pe fiecare nouă achiziţie a unui client.
Aici însă intervine puterea brandului şi capacitatea ziarului sau a platformei de ştiri de a convinge cititorii că merită să plătească un abonament. Chestiunea este banală pentru ziarele care apar pe hârtie, pentru că cine plăteşte un ziar pe hârtie îl plăteşte pentru că ştie că are conţinutul de care este interesat. În lumea presei din România există un exemplu formidabil de supravieţuire, la un nivel încă foarte bun, profitabil, al unei companii care pune pe piaţă o publicaţie print de care noua generaţie sigur nu a auzit - Formula AS. Un săptămânal care, cu toate că are un public departe de generaţia Z, M sau chiar X, are capacitatea de a induce dorinţa cititorului de a achiziţiona în fiecare săptămână publicaţia. La celălalt capăt, la nivel mondial, platforma Bloomberg, care se bazează pe conţinut de business şi facilitează tranzacţii, este un gigant care se bazează chiar pe subscripţie. Între cele două există ceva în comun: „vocea”.
Poate că puţini îşi dau seama că de foarte multe ori oamenii citesc, cumpără o publicaţie, ascultă un canal de radio, se uită la TV sau intră pe reţelele sociale nu neapărat pentru informaţia propriu-zisă, cât pentru faptul că s-au învăţat cu o anumită voce, cu un anumit stil, cu un anumit format.
În mod instinctual, mulţi cititori, spre exemplu, se duc spre un editorialist, un crainic de televiziune, către un influencer sau către o anumită media cu totul pentru că le place sau s-au obişnuit cu felul de a scrie, de a vorbi sau de a vedea lumea al acelui creator. Iar aceasta nu este o noutate pentru lumea literelor, de unde provin de fapt toate formele de exprimare media. La scriitorul american William Faulkner de exemplu rămâi în cap cu muzicalitatea frazelor lungi, cu volute interminabile, dar cu expresii şi cuvinte tari care îţi spun de exemplu ce este în mintea membrilor clanului Snopes...Vocea din spate rămâne după informaţie, după poveste, după tot. Acea aură inexplicabilă, măsură a măiestriei actului creator.
Nici acum nu este târziu pentru ziarele din România să introducă subscripţie pentru a rămâne în picioare. Chiar dacă printul este în scădere, ca şi în celelalte pieţe, valoarea primei pagini care ierarhizează ziua şi face o oglindă a „ieri-ului”, o esenţă, aşa cum un balance sheet sau un cont de profit şi pierderi sunt o esenţă în câteva cifre a activităţii unei întreprinderi, va rămâne neschimbată.
Mulţi au prezis dispariţia cărţii tipărite acum 15-20 de ani şi astăzi cartea în Occident este mai vândută ca niciodată, iar cartea digitală sau chiar audiobookul rămân marginale. Ziarul se tranformă, dar valoarea informaţiei trebuie protejată prin paywall sau multiplicată prin alte medii.
Spre deosebire de alte publicaţii, prin decizii vizionare ale managementului, ZF a investit de foarte multă vreme în video, iar astăzi are 10 emisiuni pe zi, pe site-ul propriu şi pe reţelele sociale. Modelele pot fi numeroase.
Însă modelul televiziunii şi al veniturilor exclusiv din advertising online pentru presa scrisă s-a dovedit că nu funcţionează nicăieri în lume, fiind confiscat de Facebook, Google, TikTok şi alte platforme social media, care au reuşit să fie atât de inteligente încât să îi facă pe publisheri să le dea conţinutul gratis şi, mai mult decât atât, au reuşit să transforme 3 miliarde de cetăţeni ai lumii în publisheri. În mod ironic, Facebook se pregăteşte să introducă subscripţie în unele ţări din Europa.
Independenţa editorială oferită de subscripţie este o protecţie pentru redacţii în faţa inerentelor presiuni din partea clienţilor de publicitate care apar în cursul desfăşurării activităţii. Zidul necesar între activitatea editorială şi cea comercială este consolidat de subscripţie.
Câteodată, sunt surprize privind construcţia acestor ziduri, la vest sau la est. Dar subscripţia/abonamentul, sigur le consolidează.
La summitul NATO din 2008, care acum se dovedeşte crucial pentru ceea ce trăim astăzi geopolitic, a fost cea mai mare prezenţă a organizaţiilor mass-media din toată lumea la Bucureşti. Au fost aici CNN, Reuters, Bloomberg, Fox News, BBC, The Times – toate ziarele, televiziunile şi platformele media importante ale lumii. Nu era nimeni de la Google. Cineva trebuie să întrebe şi să scrie. Aceştia sunt jurnaliştii.
