România are cea mai bună rată de creştere din Europa estimată pentru 2024, de 3,4%, conform suplimentului anual al revistei britanice The Economist, The World Ahead, faţă de estimări cuprinse între 0,7% şi 0,9% pentru cele trei mari economii ale UE, Germania, Franţa şi Italia. După noi vine, surprinzător Ucraina, cu 3,2% şi Turcia, cu 2,7%.
Este un fapt comun că din interior nemulţumirile sunt numeroase, dar pentru un observator exterior schimbările pot fi percepute mult mai dinamic.
Iar din punct de vedere statistic, evoluţia e chiar formidabilă: PIB per capita în dolari va ajunge anul acesta în România la 19.900$, faţă de 15.600 $ în 2023, deci o creştere de 27% într-un an! Păi aceste cifre ar fi făcut prima pagină şi în Scânteia acum 35 de ani, în pofida rafturilor goale şi a cozilor la pâine şi butelii.
În 2012, PIB per capita era 8.700$, tot conform The Economist, acelaşi supliment, deci avem de-a face cu o creştere de 2,3 ori în 10 ani!
A crescut nivelul de viaţă şi satisfacţia individuală în România în aceeaşi măsură? Cu alte cuvinte, această creştere statistică surprinde cu adevărat evoluţia economiei, se regăseşte în creşterea măcar cu 50% a nivelului de prosperitate al românilor în ultimul deceniu sau nu?
Aici sunt păreri şi de o parte şi de alta.
Împotrivă sunt cei care spun că aceste statistici sunt doar pe hârtie, că cei 5 milioane de pensionari şi cei 5 milioane de salariaţi nu au cu adevărat un nivel mai bun al veniturilor, că valoarea aceasta adăugată de fapt „zboară” prin diverse metode din ţară.
În plus, serviciile publice – şcolile, spitalele, infrastructura – nu cunosc îmbunătăţiri în aceeaşi măsură astfel încât nivelul de satisfacţie al consumatorilor să crească.
Pentru sunt cei care spun că drumul României este corect, că nu facem destul pentru a atrage investitori străini şi pentru a-i determina pe cei locali să se extindă şi că diminuarea birocratizării ar putea accelera dezvoltarea economică prin crearea de locuri muncă noi şi creşterea salariilor ca urmare a competiţiei pentru forţa de muncă.
Mai mult, există şi opinii că România, prin situaţia sa excepţională în materie de resurse naturale - în top 3 în UE la producţia de gaz, de petrol, de porumb, grâu şi floarea -soarelui, în care în mediul rural încă există posibilitatea de a te baza pe produse din propria gospodărie, se poate desena de acum încolo un viitor mai bun pentru o familie medie chiar şi decât în Vest.
Dar dincolo de statistici, este cert că dinamica businessului este vizibilă pentru oricine să spunem că vine o singură dată pe an în România. Bucureştiul şi marile oraşe sunt deja în alt film, cu o masă la restaurant la fel de scumpă ca la New York.
Acum este rândul oraşelor mai mici şi al mediului rural să accelereze. Ce lipseşte, aşa după cum a dovedit şi protestul fermierilor şi transportatorilor, este de fapt un front comun al administraţiei şi al sectorului privat pentru a atinge obiective asumate pentru următoarea decadă.
România are de fapt nevoie de o creştere economică medie de 5% pe an, nu de 3%. Infrastructura va fi un atu. De la sfârşitul anului trecut, poţi merge pe autostradă de la Târgu-Mureş la Cluj, de la Cluj la Sibiu şi de la Sibiu la Timişoara, fără o porţiune de 30 km cu probleme pe lângă Deva.
Peste doi ani, în decembrie 2026, va fi gata autostrada Bucureşti – Iaşi, iar în decembrie 2028 se va putea merge pe autostradă între Piteşti şi Sibiu. Deci în următorii patru ani creşterea economică va fi accelerată atât de investiţiile în sine, cât şi de dinamica businessului care va folosi aceste autostrăzi pentru majorarea veniturilor şi noi investiţii.
Vin târziu aceste autostrăzi, suntem în urmă, dar bine că vin. În paralel ar trebui începute studiile de fezabilitate şi apoi lucrările pentru trenuri de mare viteză între Bucureşti, Iaşi, Constanţa şi Craiova – mai întâi la şes.
De acum vine rolul administraţiei să livreze ceea ce societatea aşteaptă.
Dar şi aceste date statistice trebuie luate cu măsură. Mai ales acest indicator al PIB-ului per capita corectat cu puterea de cumpărare, aşa-numitul dolar PPP.
Nu se poate spune că astăzi deşi am ajuns la 45.000 $ per capita la PPP, nivelul de prosperitate este egal cu cel din Portugalia (46.000 $ per capita PPP) sau peste Grecia, Ungaria sau Polonia, cu PIB per capita PPP între 42.000 $ şi 44.000$. Să fim serioşi. Nu vin încă grecii să lucreze chelneri şi şoferi în România, cum o fac zeci de mii de români în Grecia.
Faţă de Germania, la PIB per capita PPP sunt acum la un raport de 66%: la noi este 45.000 $, în Germania 68.000 $. În zece ani am crescut de la 32% raport la 66%, deci am recuperat cu o medie de 3,4% pe an. Cu acelaşi ritm de recuperare, ar însemna ca peste 10 ani România să fie egală cu Germania la PIB/capita la PPP. N-ai cum.
Vorba lui Nenea Iancu: progres, progres, dar să fie şi pentru noi...
