Deşi regulile de funcţionare ale unei economii sunt aceleaşi peste tot, ca şi legile fizicii, dezvoltarea unei economii ar putea să aibă caracteristici diferite de la ţară la ţară, aşa cum limba unei ţări este diferită şi este determinată inclusiv de geografia, geologia şi biologia locului.
Din păcate în cele mai multe dezbateri despre parcursul pe care ar trebui să-l aibă ţara pentru a se dezvolta, atuurile economiei româneşti, trăsăturile sale definitorii sunt ocultate parcă în mod deliberat, de parcă ai putea să ignori atunci când vorbeşti cu o persoană cum arată sau cum vorbeşte.
Dar dacă România este în top 3 la producţia de grâu, porumb, floarea soarelui şi la petrol şi gaze în Uniunea Europeană şi poate câştiga medalii la canotaj la Olimpiadă pur şi simplu pentru că băieţii şi fetele din Deltă sau din munţii Bistriţei sunt potriviţi pentru asta, atunci de ce să nu devină acestea atuurile noastre?
Dacă Olanda a inventat comerţul mondial şi agricultura supraintensivă pentru că nu avea ce se le dea de mâncare celor 17 milioane de locuitori îngrămădiţi pe 40.000 km pătraţi (România are 230.000 km patraţi) iar Marea Britanie nu a împărţit şi probabil nu va împărţi cu nimeni nici de acum încolo statutul de mare putere financiară - pentru că agricultură nu are cum să aibă - atunci de ce România nu-şi poate juca propriile avantaje?
Dacă Polonia încă produce 60% din energia electrică din cărbune iar Norvegia şi-a făcut un fond suveran de 1.000 de miliarde de euro de pe urma extragerii de petrol şi gaze din Marea Nordului cine se supără?
Adică de ce România nu îşi poate folosi propriile resurse pentru a construi propriul model de dezvoltare şi prosperitate pentru proprii locuitori?
În loc să identifice atuurile şi să propună cele mai viabile soluţii de valorificare şi transformare, de a găsi căile pentru a pune valoare adăugată peste materia primă extrasă local sau chiar importată de aiurea, dezbaterile care au loc astăzi printre economiştii din România au ajuns să aibă ca subiect cât de „morală“ este sau nu atitudinea guvernului sau a populaţiei faţă de deficite sau economie.
Când antreprenorul identifică resurse în jur – de cele mai multe ori în condiţii adverse - pentru a aduce pe piaţă un serviciu sau un produs mai bun, mai ieftin sau la care nu s-a gândit nimeni, nu se gândeşte la moralitate. Sau mai degrabă moralitatea este o valoare intrinsecă a acţiunii lui.
Avem nevoie şi de moralitate în economie, dar în primul rând avem nevoie de acţiune. Oamenii de afaceri, mediul de business aşteaptă de la cei care strâng toate datele din economie, cum sunt oficialii de la Banca Naţională, să-i ghideze printr-o lume care devine tot mai imprevizibilă şi să le dea o perspectivă de viitor.
România stă astăzi pe resurse publice şi private care nu sunt puse la treabă. Din fondurile europene de 40 mld euro pentru programarea bugetară 2021-2027 nu s-a cheltuit nici un ban iar din programul PNRR de 30 mld. euro s-au tras doar 1,2 miliarde de euro anul trecut.
Băncile stau pe munţi de bani, iar raportul depozite pe credite este aproape dublu. Din 25 miliarde de euro credite acordate de bănci către firme, deja cel mai mic nivel din Uniunea Europeană, doar 14 miliarde de euro sunt credite pe termen lung, pentru investiţii.
Se poate dezvolta o ţară cu un PIB de 350 mld. euro cât se aşteaptă anul acesta cu credite pentru investiţii pentru companii de doar 14 mld. euro? E moral ca băncile să stea pe bani, să plătească oamenilor 2-3% la depozite pe 12 luni şi să-i depună la BNR cu 6% dobândă?
Asta ar trebui de fapt să se discute la banca centrală într-o ţară periferică a UE: cum suntem în top 3 la resurse de orice fel şi pe ultimele trei locuri la salarii şi PIB per capita? Oare nu pentru că în sistemul economic circulaţia banilor este de fapt gâtuită în loc să fie facilitată de sistemul bancar?
De ce nu se transformă atuurile geografice, geologice şi biologice ale României în prosperitate aşa cum se transformă forţa fetelor din nordul Moldovei în medalii la Olimpiadă la canotaj? Unde găsim o Elisabeta Lipă şi pentru economia românească?
