Eveniment

Telefoanele Nokia made in Cluj şi Daciile de la Piteşti, vedetele exporturilor

Telefoanele Nokia made in Cluj şi Daciile de la Piteşti, vedetele exporturilor
21.07.2010, 23:48 72

"Exportul României a ieşit din recesiune. După 12 luni descădere continuă, în ultimele opt luni de zile am înregistrat ocreştere constantă, aşa că am putut recupera circa 96% dinpierderile înregistrate pe fondul crizei. Se observă o concentraremasivă pe firmele mari, primele 100, fiind şi cele care aduc pestejumătate din exporturi. Doar patru sunt din România în primele 100,acestea fiind Hidroelectrica, Oltchim, Interagro şi Compa Sibiu", adeclarat Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale aExportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). Astfel,potrivit datelor instituţiei, în primele cinci luni din 2010,valoarea exporturilor a ajuns la 13,5 mld. euro, cu 21,5% mai multcomparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Am observat mai multe modificări în această perioadă. Astfel,industrii tradiţionale, cum ar fi cea petrolieră sau metalurgică,au cedat locul unor companii precum Nokia sau celor care produccomponente auto. Pentru prima dată am avut în topul primilor 100 deexportatori companii farmaceutice. Şantierele navale merg bine", amai precizat reprezentantul ANEIR. Potrivit acestuia, sectoarele deexport unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri anul trecut aufost IT-ul, de 3 ori, auto, de 2,5 ori, şi construcţiile navale,care au crescut de 2 ori.

"Metalurgia a scăzut anul trecut cu 50%, iar industriacimentului a ajuns să fie nesemnificativă, în contextul în careexporturile au scăzut pe acest segment de 40 de ori. La fel staulucrurile când vine vorba de îmbrăcă­minte sau deîncălţăminte".

Care sunt noile tendinţe în export

În toamna acestui an, noua strategie de export a României pentru2010-2014 ar trebui să fie gata, reprezentanţii ANEIR şi aiMinisterului Economiei spunând că documentul a fost realizat pentruprima dată în colaborare cu firmele care sunt direct implicate înactivitatea de export. În comparaţie cu vechea strategie, care avea16 domenii de sprijinit, noul document va lua în calcul circa 7-8domenii principale. "Am eliminat din actualul document industriachimică şi cea de petrol şi gaze, pentru că nu le mai considerămstrategice. Se produc mutaţii semnificative la nivelul cererii deproduse pe care trebuie să le luăm în calcul. Sunt industriileregenerabile, agricultura organică, industriile creative, cum ar fiartizanatul. În plus, încercăm să creăm anumite clustere de export.Acest lucru va însemna sprijinirea mai multor mici producători demiere sau de legume, de exemplu, astfel încât aceştia, organizaţiîn asociaţii, să-şi poată exporta mărfurile", spune Costin Lianu,director al direcţiei monitorizare, sinteze, raportare şi promovareexport şi coordonator al Strategiei Naţionale de Export. Producţiade mobilă şi de textile, cea de electronice şi produseelectrotehnice, componente auto, industria mijloacelor detransport, industria IT, agricultura ecologică sunt alte activităţicare vor fi susţinute la export.

Domenii împinse de criză

Autorităţile spun că deşi criza a acţionat negativ asupra multordomenii, au fost şi unele care au fost împinse chiar de acestcontext care impune o economisire mai mare a resurselor.

"Sunt multe segmente pe care se poate creşte în viitorulapropiat şi mă refer aici la componente pentru energiaregenerabilă, la cele pentru automobilul electric, la încălzireaelectrică a locuinţei care devine mai ieftină decât încălzirea pegaze. Cred că în viitor se poate înregistra o producţiespectaculoasă pe aceste segmente. În plus, suntem acum înconjuraţide aplicaţii cu inteligenţă artificială încorporată, fie că vorbimde locuinţe inteligente sau de haine care folosesc materialetextile inteligente", spune Nicolae Vasile, vicepreşedinte alPatronatului Român din Industria Electronică, Electrotehnică, aTehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Mai puţini reprezentanţi economici

Ministerul Economiei spune că în contextul reducerilor depersonal impuse în tot sectorul bugetar se va reduce şi reţeaua dereprezentanţi economici în străinătate de la 124 în prezent la 80."Reţeaua se va restructura şi se va micşora, va deveni maieficientă şi mai flexibilă. Vom menţine câte un reprezentant înfiecare ţară şi acolo unde avem relaţii comerciale mai intense,precum în Germania sau Franţa, vom avea câte doi, trei sau patrureprezentanţi", a declarat Cristian Ilie, directorul general alDirecţiei pentru Afaceri Europene din cadrul ministerului. Româniaare reprezentanţi economici în ambasade în 74 de ţări. În primaparte a anului, circa 75% din totalul exporturilor realizate deRomânia au mers către UE, restul mergând în ţăriextracomunitare.

"Am avut pieţe pe care eram foarte puternici, dar pe care le-amuitat după '90. Încercăm să revenim în locuri precum Iordania,Siria sau China", a mai precizat Ilie. a

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO