Eveniment

Veşti bune pentru toţi viitorii şoferi: Examenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi dat oriunde în ţară. Legea a fost promulgată

Veşti bune pentru toţi viitorii şoferi: Examenul...

Autor: Gabriel Pecheanu

13.03.2024, 11:37 32

Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere va putea fi susţinut oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu, însă examenul practic va rămâne să fie dat în condiţiile actuale, potrivit unei legi promulgată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.

„Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritatea competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa în sensul art. 231 alin. (2) sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, potrivit unui amendament adoptat de deputaţi.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că şi proba practică se putea susţine oriunde în ţară, însă acest aspect a fost eliminat deoarece „autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară”, potrivit raportului comisiilor de specialitate.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 13 februarie, cu unanimitate de voturi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO