Scrisoare deschisă a celor 60 de Directori Generali din industria europeană a oţelului adresată Şefilor de Stat şi de Guvern, Preşedintelui Parlamentului European, Preşedintelui şi Preşedintelui ales al Consiliului European, Preşedintelui şi Preşedintelui ales al Comisiei Europene
Politicile unui climat ambiţios al reglementărilor europene necesită o politică de industrie solidă, care să ofere produsele, locurile de muncă şi veniturile necesare implementării cu succes
Cu toţii împărtăşim ambiţiile Uniunii Europene de a găsi un răspuns eficient la schimbările climatice. De aceea, un astfel de răspuns are nevoie de o politică axată pe o industrie producătoare funcţională, cu locuri de muncă în Europa. Aceasta ar fi, cu adevărat, o politică benefică pentru societatea europeană. Produsele noastre şi aplicaţiile acestora, dar şi angajaţii noştri, reprezintă fundamentul unei societăţi europene prospere, eficientă energetic, cu emisii de carbon reduse.
Alături de cele patru milioane de locuri de muncă directe, generate de industriile energo-intensive în Europa, în joc se află şi locurile de muncă de la companiile partenere.
Este prea mult ca, măcar cei mai eficienţi producători europeni din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, să nu aibă dezavantaje competitive în ceea ce priveşte politicile climatice, în raport cu competitorii lor globali?
Dacă nu sunt luate măsuri de protecţie, Sistemul de Tranzacţionare a Certificatelor de Emisii de Carbon al Uniunii Europene (EU ETS) ar putea genera pierderi de aproximativ 70 până la 100 de miliarde de euro pentru industria oţelului din U.E., în perioada 2020 – 2030. Măsurile imediate pentru protejarea industriei se vor finaliza până în 2020. Cota gratuita de emisii de dioxid de carbon, chiar şi pentru cele mai eficiente echipamente, va fi redusă cu 75%, iar preţurile la electricitate, pentru industria europeană sunt deja duble comparativ cu alte pieţe şi continuă să crească enorm.
Nu este suficient să spunem că asigurarea certificatelor de emisii de carbon ar trebui să continue – trebuie să continue la un nivel maxim pentru cele mai eficiente echipamente. Acestea nu pot să fie reduse sau oprite de către aşa-numitul factor de corecţie.
Ceea ce solicităm din partea reuniunii U.E. din 23 şi 24 octombrie 2014 este simplu: asigurarea de proceduri clare referitoare la noile reglementări europene în ceea ce priveşte mediul şi energia, care nu vor impune costuri directe sau indirecte pentru emisiile de carbon, pentru cele mai performante unităţi, pentru industriile europene care concurează la nivel global.
În martie 2014, şefii de state au promis că decizia privind noile politici legislative vor oferi bazele necesare pentru creşterea operatorilor săi economici.
Noi, Directorii Generali din industria europeană a oţelului, avem, acum, încredere în această promisiune.
Directorii Generali din industria europeană a oţelului
Aditya Mittal, CEO ArcelorMittal Europe
Karl Köhler , CEO and Managing Director Tata Steel
Cesare Riva, CEO Riva Forni Elletrici
Martin Lindqvist, President and CEO SSAB AB
Andreas J. Goss, CEO ThyssenKrupp Steel Europe AG
Francesco Rubiralta Rubio, Chairman and CEO Celsa Group
Heinz Jörg Fuhrmann, CEO Salzgitter AG
Wolfgang Eder, Chairman and CEO Voestalpine AG
Lucia Morcelli, CEO Acciai Speciali Terni SpA
Antonio Gozzi, CEO Duferco Belgium
Melker Jernberg, CEO and President Höganäs AB
Karlheinz Blessing, CEO Saarstahl AG
Jan Czudek , CEO Trinecke Zelezarny
Giovanni Arvedi President Acciaieria Arvedi SpA
Ivan Kroo Director -Dutrade Steels Products Processing and Trade Co
Istvan Orova Director ISD Cokin Plant Ltd
Petra Einarsson , CEO Sandvik Materials Technology
Jesus Esmoris , CEO Tubacex SA
Bernardo Velazquez, CEO Acerinox
Dmitrij Scuka Chairman of the Board of Directors Evraz Vitkovice Steel a.s.
Evgeny Tankhilevich CEO ISD Dunaferr
Nikolaos Mariou General Manager Sidenor SA
Philippe Darmayan CEO Aperam
Göran Ek Managing Director Fagersta Stainless AB
Max Aicher President and CEO Max Aicher Group
Jose Enrique Freire Arteta CEO Siderurgia Nacional SA
Enrique Arriola CEO Tubos Reunidos
Andre Sombecki CEO Benteler Steel/Tube GmbH
Giuseppe Pasini President Feralpi Siderurgica SpA
Horacio Malfatto CEO NLMK Europe
Anton Chernykh President of the Board and CEO SIJ-Slovenska industrija jekla, d.d.
George Babcoke President U.S. Steel Kosice
Gunnar Kohlschein CEO BGH Edelstahlwerke GmbH
Peter van Buren CEO FNSteel BV
Mika Seitovirta President and CEO Outokumpu Oyi
Markus Ritter Managing Director Stahl- und Walzwerk Marienhütte GmbH
Patrick Lamarque d ́Arrouzat CEO Ugitech
Jerzy Kozizc President CMC Poland Sp. Zo.o
Gunnar Lohmann-Hütte Managing Director Friedr. Lohmann GmbH
Tom Erixon President and CEO Ovako
Eneas Garcia Diniz CEO&SWT Managing Director Stahlwerk Thüringen GmbH
Roberto Marzorati Vice-President Cogne Acciali Speciali
Peter van Hüllen CEO Georgsmarienhütte Holding GmbH
Imre Bartha Director Ozd Steelswork Ltd
Emil Zhivkov Executive Director Stomana Industry SA
Philippe Crouzet CEO Vallourec SA
Eneas Garcia Diniz CEO Companhia Siderurgia Nacional
Georgte Skindilias Vice-President and CEO Halyvourgiki Inc.
Viktor Dembitski Executive Director Promet Steel
Marjan Mackosek Managing Director Store Steel d.o.o.
Sergiy Pronin Director for Economics and Business Dev Vorskla Steel Denmark A/S
Martin Löwendick CEO Deutsche Edelstahlwerke GmbH
Vasil Vasilev Manager Helios Metalurg Ltd
Pablo Ignacio Battistini General Manager Rodacciai SpA
Luca Zanotti Vice-President and Managing Director TenarisDalmine
Karlheing Blessing CEO Dillinger Hütte
Vassilios Goumas CEO Hellenic Halyvourgia SA
Dirk Mahnke CEO Rohrwerk Maxhütte GmbH
Adrian Popescu CEO TMK-ARTROM/TMK-Resita
Vladimir Sotak CEO Zeleziarne Podbrezova Slovakia
Bruno Ribo, Director General ArcelorMittal Galaţi:
Politica UE privind CO2 ameninţă 1,5 milioane de locuri de muncă din siderurgia europeană
1. Ce impact estimaţi că va avea noul cadrul al UE privind schimbările climatice şi energia pentru 2030, prezentat de Comisia Europeană?
În condiţiile în care nu există niciun acord internaţional privind emisiile de dioxid de carbon, planurile actuale ale Uniunii Europene pentru schema de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (ETS) vor crea un dezavantaj de competitivitate major pentru companiile europene producătoare de oţel, faţă de companiile similare din afara UE.
Povara impusă de politica UE în domeniul schimbărilor climatice şi al energiei va produce pierderi care vor transforma industria siderurgică din Europa într-una necompetitivă şi nesustenabilă.
Industria oţelului are o prezenţa puternică în industria europeană, cu mai mult de 500 de unităţi de producţie, 335.000 de locuri de muncă directe, fabricând mai mult de 170 de milioane de tone de oţel pe an. Cifra de afaceri anuală este 170 de miliarde de euro, adică 4% din PIB-ul UE. Numărul redus de credite de carbon care a fost planificat ameninţă 1,5 milioane de locuri de muncă în industria siderurgică, precum şi patru milioane de locuri de muncă la nivelul întregii industrii energo-intensive.
În contextul reformelor propuse prin noul cadru al UE privind schimbările climatice şi energia pentru 2030, este dificil de înţeles cum contribuţia la PIB a acestor industrii şi a lanţurilor de valoare implicite va creşte. Dacă sistemul continuă conform planificării, este mult mai probabil ca rolul industriei cu aport de investiţii inovative la nivelul economiei europene să se restrângă.
2. Una dintre ţintele principale ale cadrului UE privind schimbările climatice şi energia pentru 2030 este aceea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% sub nivelul anului 1990. Pentru a îndeplini acest obiectiv, sectoarele din cadrul schemei EU ETS vor fi nevoite să îşi reducă emisiile cu 43% faţă de 2005. Care va fi impactul implementării acestui cadru asupra industriei siderurgice din Europa?
Experţii estimează că preţul certificatului de CO2 ar putea creşte (în cel mai pesimist scenariu) de la nivelul actual de cinci euro, la 40 de euro. Numărul redus al certificatelor de emisii, la care se adaugă impactul indirect al preţurilor cu energia, ar conduce, conform Eurofer, la costuri suplimentare de 100 de miliarde de euro în perioada 2020-2030, pentru întrega industrie siderurgică, atunci când măsurile actuale pentru emisiile de dioxid de carbon vor fi încheiate din punct de vedere legal.
Aceste măsuri ar putea fi reînnoite în 2020. Totuşi, pentru industrie, acest caz mai probabil presupune costuri suplimentare cu certificatele de CO2 de 58 de miliarde de euro în perioada 2020-2030. ArcelorMittal va trebui să suporte 20 de miliarde de euro din acest cost, ceea ce reprezintă echivalentul a două miliarde de euro pe an în perioada 2020-2030.
3. Cum ar trebui liderii UE să abordeze acest aspect, astfel încât să asigure competitivitatea industriei siderurgice, dar să încurajeze, în acelaşi timp, şi o economie cu emisii de dioxid de carbon reduse?
Trebuie să luăm în considerare un lucru: industria siderurgică reprezintă o parte importantă a economiei europene. Aceasta sprijină, de fapt, reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi este esenţială pentru viaţa cotidiană. Există lanţuri de valoare cheie, precum industria auto, care depind de o legătură constantă cu industria oţelului pentru a ajuta societatea prin inovare.
Oţelul este esenţial în societatea modernă, iar utilizarea acestuia stă la baza reducerii emisiilor de către alte industrii. Noi soluţii privind oţelul în industria auto permit producătorilor de autoturisme să respecte ultimele standarde ale emisiilor de dioxid de carbon, în vederea proiectării unor vehicule mai uşoare, mai sigure şi care să protejeze mediul înconjurător în secolul 21.
În plus, în sectorul construcţiilor, am dezvoltat produse care măresc siguranţa clădirilor, făcându-le mai solide şi sustenabile, prin reducerea greutăţii, costurilor si emisiilor de dioxid de carbon. Mai mult, oţelul este pilonul producţiei de energie regenerabilă, acesta fiind folosit pentru noi centrale cu grad de eficienţă ridicat, pentru construcţia de reţele electrice inteligente, pentru parcurile eoliene onshore şi offshore, dar şi cele hidroelectrice, geotermale, precum şi pentru multe alte soluţii sustenabile în producerea de energie curată.
Înţelegem şi sprijinim nevoia de a îndrepta progresul către o economie şi o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon. Totuşi, pentru sectoarele cu un comerţ intensiv, acest lucru necesită un acord global în domeniul climatic, deoarece emisiile de dioxid de carbon reprezintă o problemă globală şi nu pot fi rezolvate la nivel regional.
Concurăm pe o piaţă internaţională, cu producători din afara Europei, care nu trebuie să respecte aceeaşi politică privid emisiile de dioxid de carbon. În aceste condiţii, dar luând în considerare şi faptul că nu există un acord internaţional privind abordarea sectorială asupra politicilor de reducere a emisiilor, noul cadru UE în domeniul schimbărilor climatice şi al energiei ar trebui să stipuleze clar că, la nivelul celor mai performanţi actori, nu va impune costuri regulatorii directe şi indirecte cu dioxidul de carbon asupra industriilor europene care concurează la nivel global.
4. Ce măsuri concrete propuneţi pentru îmbunătăţirea sistemului EU ETS actual, fără a afecta industria oţelului?
Comisia Europeană ar trebui să facă evaluări realiste ale impactului şi să ia în calcul potenţialul real al industriei oţelului privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Concret, nivelul de referinţă pentru această industrie ar trebui să fie bazat pe nivelurile de emisii pe care le pot atinge cele mai eficiente combinate din Europa.
Companiile aflate sub nivelul de referinţă ar trebui să continue să plătească, stimulentul fiind acela că dacă reuşesc să atingă acel nivel prin investiţii şi reducere de emisii pe tona de producţie, nu vor mai fi nevoite să plătească. În acest caz, certificatele de CO2 rămase vor fi licitate. Astfel, factorul de corecţie nu va mai fi necesar, ceea ce stă la baza problemei numărului redus de certificate de emisii.
5. Ce este factorul de corecţie şi cum influenţează acesta schema de tranzacţionare a certificatelor de emisii?
Un “factor de corecţie” este un sistem complex, implementat pentru a nu permite acordarea unui număr mai mare de credite de carbon gratuite decât există. Acest sistem nu este necesar dacă certificatele de emisii sunt alocate în funcţie de nivelurile reale de producţie, creditele de carbon putând fi distribuite corect, pe baza producţiei.
Mai mult, în prezent, ne confruntăm cu o distorsiune a pieţei, deoarece sectorul siderurgic, per ansamblu, înregistrează un surplus de certificate de emisii până în ultimii ani înainte de 2020. Comisia Europeană a stabilit cotele de emisii în functie de nivelul istoric al producţiei, în timp ce producţia actuală a scăzut din cauza crizei economice severe. Industria siderurgică s-a opus întotdeauna acestui mecanism, continuând, în acelaşi timp, să ceară alocarea de certificate de emisii în funcţie de producţia reală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels