Piaţa licitaţiilor de artă este dominată de pictură. Grafica, sculptura şi fotografia, aproape inexistente

17 iul 2017 Autor: Cristina Rosca

Casa de licitaţie Artmark a avut anul trecut adjudecări totale prin licitaţie în valoare de 6,3 milioane de euro, dintre care 4,14 milioane de euro reprezintă valoarea operelor de artă plastică.

De departe, cele mai importante opere vândute au fost cele de pictură, cu o valoare totală de 3,79 de milioane de euro, adică 60% din total. Grafica, sculptura şi foto­grafia au ponderi de sub 5%, fiind ast­fel aproape inexis­tente în total.

Art­­mark a mai vândut însă şi alte obiecte de colec­ţie, res­pec­tiv artă de­cora­tivă, bjuterii de au­tor, cărţi, arte­facte isto­rice şi obiecte me­mo­rialistice. „Raportat la 2015, când a înregistrat vânzări totale prin licitaţie de 4,93 mil. euro, casa de licitaţii a reuşit, pe fondul ame­lio­rării economiei româneşti în ansamblu, o creştere semnificativă pe piaţă“, potrivit Raportului Pieţei de Artă din România realizat de casa de avocatură Popovici Niţu Stoica & Aso­ciaţii şi de Institutul de mana­ge­ment al artei Artmark.

Creşterea cu peste 25% poate fi privită ca o revenire către cifrele pieţei emergente de acum 3-4 ani în condiţiile în care şi acea piaţă care reprezintă etalonul de raportare era o piaţă inci­pientă, lip­sită de ma­tu­ritate, dar emer­gentă, în plină dez­­voltare, con­form aceleiaşi surse.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.07.2017

 
Cuvinte cheie:
arta
, piata
, licitatii
, tablou
, sculptura
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide