Principalii jucatori de pe piata de outdoor au realizat primul studiu dedicat acestei piete

4 mai 2010 Autor: Adriana Rosoga

Compania de cercetari D&D Research a realizat la initiativa principalilor jucatori de pe piata outdoor Euromedia si Beta Cons (membre Epamedia), News Outdoor Romania, Clear Channel, Universal Solution, New Age si Way Media, primul studiu dedicat acestei piete.

La baza studiului a stat o campanie publicitara care s-a derulat exclusiv pe mediul outdoor, in perioada 25 ianuarie - 28 martie, in Bucuresti si in principalele cinci orase din tara: Brasov, Sibiu, Timisoara, Iasi, Constanta. Practic, a fost creat brandul "POC" caruia i s-a facut publicitate doar in outdoor in orasele in care s-a derulat campania.
Creatia si media plan-ul campaniei POC au fost realizate de agentia de media Starcom MediaVest Group, parte a Leo Burnett.

Studiul arata ca 84% dintre respondenti au o atitudine pozitiva fata de publicitatea stradala, considerand ca panourile publicitare sunt utile si au rolul de a "tine la curent."
Cercetare realizata de D&D Research, s-a facut la nivelul populatiei cu varste intre 14 si 45 de ani, care locuieste in orase mari. Cercetarea este similara ca demers cu o ampla campanie (POW) derulata in Australia. Cercetarea a fost realizata pe 44 de specialisti media si 1103 consumatori obisnuiti, prin interviuri fata in fata.

Piata de publicitate outdoor din Romania s-a cifrat anul trecut la 45 milioane euro, cu peste 40% mai putin decat in 2008.

 
Cuvinte cheie:
cercetari D&D Research
, piata outdoor
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide