Mediafax.biz Exclusiv

Barclays: România este cea mai mare surpriză cu creşterea PIB din T3

Barclays: România, cea mai mare surpriză cu creşterea PIB din T3

Autor: Claudia Medrega

20.11.2011, 19:00 2461

Analiştii Barclays, care anticipau un plus de doar 1,2%, arată că avântul economiei a fost susţinut în T3 de recolta agricolă bună, dar nu s-au hazardat deocamdată cu o nouă estimare îmbunătăţită privind PIB-ul în acest an.

Economia a crescut în trimestrul al treilea cu 4,4% pe serie brută comparativ cu aceeaşi perioadă de anul tecut şi cu 1,9% faţă de T2 din 2011.

"România, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Letonia şi Lituania, toate au raportat rate puternice de creştere a PIB. România s-a dovedit a fi cea mai mare surpriză pozitivă, cu creşterea de 4,4% an/an", se arată în cel mai recent raport privind pieţele emergente.

La sfârşitul anului trecut Barclays avea una din cele mai pesimiste estimări privind creşterea economică a României în 2011, de doar 0,4%, însă şi-a îmbunătăţit în martie estimarea la 1%, anticipând că investiţiile şi consumul se vor stabiliza şi exporturile nete vor contribui la o creştere pozitivă pentru întregul an.

Creşterea economică raportată de România pentru T3 a luat prin surprindere pe toată lumea - finanţişti sau oameni de afaceridupă ce toate datele din ultimele luni fuseseră ajustate în jos ca urmare a înrăutăţirii situaţiei din Europa. În primul trimestru din acest an economia a crescut cu 1,7% faţă de T1 2010, iar avansul din al doilea trimestru a fost de 1,4%. Analiştii Barclays consideră că provocările macro cu care se confruntă România rămân mari, având în vedere că ţara se luptă să genereze creştere economică în mijlocul problemelor din Europa şi sectorul bancar din zona euro şi în condiţiile restricţiilor fiscale de pe plan local.

În zona Europa emergentă, Orientul Mijlociu şi Africa (EEMEA) PIB-ul în al treilea trimestru s-a dovedit mai rezistent decât aşteptările pieţei, deşi, individual, evoluţia a fost mixtă privind PIB-ul fiecărei ţări. În ciuda rezistenţei PIB-ului din T3, perspectivele rămân riscante pentru T4, avertizează Barclays. "Pentru trimestrul patru încetinirea ritmului de creştere al producţiei industriale şi turbulenţele asociate din zona euro menţin încă în pericol perspectivele pentru creşterea PIB-ului EEMEA." Pentru Ungaria, Barclays a avut o estimare similară celei pentru România în privinţa creşterii economice din T3, de 1,2%, uşor sub nivelul raportat, de 1,4%. Barclays se aşteaptă însă ca economia Ungariei să stagneze până la sfârşitul anului 2011, având în vedere expunerea mare a ţării la zona euro.

În cazul Cehiei, prognoza Barclays a fost de 1,6%, de această dată uşor peste nivelul real înregistrat de PIB în al treilea trimestru, de 1,5%. "Creşterea economică a Cehiei a încetinit ca urmare a cererii interne slabe", se arată în raport.

Şi în cazul Rusiei, Barclays a fost mai optimistă, anticipând o creştere economică de 5,3%, în timp ce cifra anunţată a fost de 4,8%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO